Cazul Caracal. Se reiau cercetările la casa ororilor

Mara Ivan |
Data publicării:
Cazul Caracal a scos la suprafață multe nereguli
Cazul Caracal a scos la suprafață multe nereguli

Procurorii DIICOT reiau vineri cercetările în locuinţa lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul uciderii celor două adolescente din Caracal, au declarat surse judiciare. 

Potrivit surselor citate de Agerpres, cercetările la faţa locului se vor face în prezenţa lui Dincă, acesta urmând să fie adus de la Bucureşti.

Pe de altă parte, anchetatorii au luat decizia de a amâna testarea lui Gheorghe Dincă cu aparatul poligraf.

Miercuri, şeful DIICOT, Felix Bănilă, a explicat că cercetările la locuinţa lui Dincă nu se pot desfăşura dacă acesta nu este prezent.

Citește și Adriana Săftoiu, afirmație tulburătoare legată de crima din Caracal

"Cercetarea la faţa locului cu siguranţă va fi reluată, pentru că ea nu este finalizată. Fiind vorba despre o cauză care se desfăşoară cu un inculpat aflat în arest preventiv, cercetarea la faţa locului trebuie reluată în prezenţa dumnealui şi a apărătorului său. Dacă poate fi adus, trebuie adus, pentru că nu putem să ne asumăm riscul de a genera suspiciunea că am planta noi nişte probe", spunea Bănilă într-o conferinţă de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 389717.92RON
1 ETH = 8641.28RON
1 LTC = 380.63RON
1 XRP = 9.63RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel