Cauze care duc la insolvența unei firme

Andreea Ionescu |
Data publicării:
Insolvență
Insolvență

Majoritatea oamenilor sunt conștienți de statistica conform căreia peste 50% dintre „firme nu supraviețuiesc primilor trei ani”. Riscurile din primii ani vor persista însă indiferent cât de mult timp a trecut de la înființarea firmei. 

Insolvența în afaceri poate fi cauzată de o serie de factori, dar există întotdeauna elemente comune, precum: gestionarea capitalului, fluxul numerar și deciziile de afaceri, care pot duce către declin. 

Este important să știi că insolvența firmelor poate fi evitată dacă este recunoscută din timp, consultanța de specialitate fiind disponibilă cu ușurință, informează Dissolve.com.

4 cele mai bănoase francize europene

Probleme comune 

Lipsa unei expertize în operațiunile comerciale: Astfel sunt șanse mari ca afacerile să fi fost realizate într-un mod care a crescut riscul insolvenței.

Lipsa cunoștințelor de bune practici în afaceri: Chiar și cele mai de bază noțiuni despre afaceri sunt importante. Încheierea unui contract, de exemplu, fără a fi la curent cu obligațiile contractuale este adeseori o greșeală gravă.

Resursele inadecvate care nu acoperă costurile până când afacerea devine viabilă: Pentru a fi viabile, unele companii necesită capital și timp, pe care multe companii nu le au la dispoziție până când ies din zona de risc.

Cheltuieli excesive, de obicei în timp ce încercați să construiți afacerea: Așa cum îți poți imagina, aruncatul cu bani pe fereastră nu ajută la dezvoltarea unei afaceri, mai ales la început de drum. Fă-ți o listă cu ceea ce e prioritar și încearcă să o urmezi cu strictețe. 

Eșecul clienților tăi de a-ți vira banii la timp: Unul dintre cele mai frecvente motive ale eșecului unei afaceri este să fii târât în jos de o altă afacere care nu reușește pe piață.

Concurența: Multe companii își subestimează în mod serios concurența. Fă o cercetare, vezi cu cine concurezi și ce poți aduce nou în domeniul tău, cum te poți diferenția.

Management financiar defectuos: Chiar și întreprinderile bune pot fi sabotate. Alege cu grijă cine va face parte din echipa ta. 

Credit bancar: Împrumutarea banilor pe baza veniturilor viitoare poate duce cu siguranță la insolvență. Nu te poți baza pe ceva ce nu ai încă. Fii cumpătat!


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455453.91RON
1 ETH = 13274.62RON
1 LTC = 610.36RON
1 XRP = 12.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel