Câţi turişti au ales să petreacă 1 Mai pe pârtiile din Sinaia

DCBusiness Team |
Data publicării:
Schior. Foto: Pexels.com
Schior. Foto: Pexels.com

1 Mai pe pârtie, la Sinaia, acolo unde zăpada încă permite practicarea sporturilor de iarnă.

Şase mii de turişti au urcat, în minivacanţa de 1 Mai, pe pârtiile de altitudine din staţiunea Sinaia, unde sporturile de iarnă au putut fi practicate în continuare în condiţii foarte bune.

Administratorul domeniului schiabil din Sinaia, Maria Floricică, a precizat, luni, pentru Agerpres, că 6.000 de turişti au ajuns în aceste zile pe pârtiile din golul alpin, cea mai aglomerată zi pe pârtii, cu 2.200 de turişti, fiind cea de duminică.

Ziua de 1 Mai a fost sărbătorită pe pârtiile din Sinaia de 1.352 de turişti.

Dacă vremea va fi favorabilă, la Sinaia se va putea schia şi weekend-ul viitor, iar apoi sezonul va fi oficial închis, a precizat Floricică.

Potrivit datelor postate anterior pe pagina de Facebook a Gondolei Sinaia, de marţi, 2 mai, până joi, 4 mai, inclusiv, vor funcţiona cu public doar cele două telecabine, la program de vară.

Astfel, marţi, miercuri şi joi gondolele, telescaunele şi teleschiurile nu vor funcţiona cu public, iar domeniul schiabil va fi închis. 

 

1 Mai - Ziua internaţională a muncii

 

În fiecare an, peste 90 de ţări din întreaga lume, marchează la 1 Mai Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor. Această zi reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţinerii unor drepturi sociale şi economice, potrivit https://www.timeanddate.com/.

SUA şi Canada marchează Ziua Muncii, în prima zi din luna septembrie. Alte ţări, precum Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Republica Irlanda dedică prima zi de luni din luna mai acestei zile. În Australia, fiecare stat are o zi a muncii pe care o sărbătoreşte în prima sau în a doua zi de luni a lunilor martie, mai sau octombrie. Noua Zeelandă marchează Ziua Muncii în cea de-a patra zi de luni din octombrie.

Ziua de 1 Mai este zi nelucrătoare în cele mai multe state, între care şi România. În multe alte ţări, însă, Ziua internaţională a muncii este prilejul perfect folosit de sindicatele mai multor categorii profesionale de a face cunoscute revendicările lor sociale sau profesionale. La noi în ţară, ziua de 1 Mai a fost marcată începând din 1890, prin organizarea de petreceri câmpeneşti. În 1945, la Bucureşti, au avut loc primele demonstraţii muncitoreşti iar ultimele s-au desfăşurat în 1971. Astăzi, este sărbătorită prin concerte, ieşiri la iarbă verde sau diverse activităţi festive.

Această zi îşi are originile în revoluţia industrială care a dominat secolul al XIX-lea. Muncitorii erau exploataţi la maximum, fiind obligaţi să muncească până la 15 ore pe zi, fără o plată adecvată şi în condiţii de siguranţă. De asemenea, nu era ceva neobişnuit ca minorii să presteze o muncă grea în condiţii dificile pentru un salariu minuscul. În 1864, Asociaţia Internaţională a Muncitorilor (IWA) din Londra s-a format cu intenţia de a lupta pentru drepturile muncitorilor. Convingerea lor era că angajaţii ar trebui să lucreze în condiţii sigure, având un salariu mai bun şi în cadrul unui program de lucru prestabilit. În 1871, muncitorii din Franţa au fost inspiraţi de activitatea Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor şi i-au urmat exemplul, pornind propria lor mişcare muncitorească.

În 1884, în cadrul Convenţiei naţionale de la Chicago, Federaţia Organizaţiilor Meşteşugăreşti şi a Uniunilor Sindicale (mai târziu, Federaţia Americană a Muncii) a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca durata unei zile legale de muncă să aibă opt ore sau săptămâna de lucru să aibă 48 de ore, potrivit https://nationaldaycalendar.com/.

Muncitori de pe tot cuprinsul Statelor Unite au organizat manifestaţii în ziua de 1 mai 1886, pentru a-şi susţine cauza. Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au participat aproximativ 90.000 de muncitori, dintre care circa 40.000 erau în grevă. Însă, trei zile mai târziu, în Piaţa Haymarket din Chicago, unde numărul greviştilor ajunsese la peste 65.000, lucrurile au escaladat şi poliţia a intervenit cu brutalitate. S-au înregistrat morţi şi răniţi.

La 20 iulie 1889, cu prilejul primului Congres al Internaţionalei a II-a, întrunit la Paris, s-a stabilit ca la data de 1 mai să fie sărbătorită Ziua internaţională a muncii, cu acest prilej fiind organizate demonstraţii pentru a marca evenimentele tragice de la Chicago, dar şi de a determina autorităţile să accepte ziua de lucru de opt ore, se arată pe https://maitron.fr/. Între 1890 şi 1891 au avut loc manifestaţii în SUA, în mai multe ţări europene dar şi în Chile, Peru, Cuba, potrivit https://journals.co.za/. Ziua internaţională a muncii a fost recunoscută drept un eveniment anual, oficial, la cel de-al doilea Congres al Internaţionalei a II-a din 1891, de la Bruxelles, potrivit https://libcom.org/.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9747
Diferența 0.0012
Zi precendentă 4.9735
USD
Azi 4.6036
Diferența 0.0055
Zi precendentă 4.5981
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9747 RON
USD flag1 USD = 4.6036 RON
GBP flag1 GBP = 5.9767 RON
CHF flag1 CHF = 5.3117 RON
AUD flag1 AUD = 3.0258 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3164 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0300 RON
NOK flag1 NOK = 0.4201 RON
SEK flag1 SEK = 0.4320 RON
XAU flag1 XAU = 407.0257 RON
Monede Crypto
1 BTC = 333249.13RON
1 ETH = 12112.26RON
1 LTC = 337.67RON
1 XRP = 2.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.55%
6 luni: 5.59%
12 luni: 5.64%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17504.240.76%
BET-BK3269.250.24%
BET-EF941.980.81%
BET-FI61904.86-0.76%
BET-NG1232.701.12%
BET-TR38604.160.80%
BET-TRN37522.890.79%
BET-XT1507.730.57%
BET-XT-TR3268.710.60%
BET-XT-TRN3183.910.60%
BETAeRO951.15-0.04%
BETPlus2589.990.72%
RTL38847.200.77%

Opinii

Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu

Adrian Negrescu: Planul prezentat de Finanțe, o culegere de aspirații economice ale lui Boloș

România se îndreaptă spre o criză economică...

Dumitru Chisăliță

Populism și prețuri mai mari la gaze și combustibili

Dumitru Chisăliță, directorul general al...

Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Restaurant. Foto: Pexels.com
Hidro Prahova

Hidro Prahova S.A. le arată liceenilor cum un simplu gest poate schimba lumea

Hidro Prahova S.A. sprijină educația ecologică...

Reciclare / FOTO: Freepik

Programului Fabrici de reciclare: Prima rundă de atragere de fonduri, prelungită

Administrația Fondului pentru Mediu anunță...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel