Câți români au averi de peste 300 de mii de dolari

Matei Ion |
Data publicării:
Pătura bogaților este una foarte subțire
Pătura bogaților este una foarte subțire

În România sunt aproape 190.000 de oameni – adică 1% din populaţie – care au o avere de peste 300.000 de dolari, arată analiza Knight Frank Wealth Sizing Model.

Compania a realizat un clasament privind averea minimă necesară în fiecare ţară pentru a intra în top 1% cei mai bogaţi oameni. Diferenţele sunt majore şi se vede foarte bine că pragul de intrare în fiecare stat e influenţat de gradul de dezvoltare al ţării respective. Mai exact, la vârful cla­samentului sunt unele dintre cele mai bogate şi dez­voltate din punct de vedere economic ţări din lume. Spre exemplu, în micuţul stat Monaco, cei mai bogaţi 1% dintre cetăţeni au o avere de minimum 7,9 milioane de dolari.

Este adevărat însă că această valoare este atât de mare şi pentru că vorbim de o populaţie de doar 40.000 de oameni. Asta înseamnă că doar 400 de persoane se pot lăuda cu o asemenea avere.

Pe poziţiile următoare în clasament se găsesc Elveţia şi SUA, iar imediat după podium sunt tot ţări dezvoltate şi cu economii puternice.

România se află jos în clasament, mult departe de marile puteri din Europa, încă o dovadă că mai e loc de creştere pentru economie şi pentru puterea de cumpărare a populaţiei.

Cifră AMEȚITOARE. Cât au câștigat în pandemie Bezos, Zuckerberg și Musk

Pe de altă parte, există multe ţări mult mai sărace ca România, iar acest lucru este din nou vizibil când vine vorba de ce avere minimă au cei mai bogaţi 1% din fiecare ţară. Ţările din Asia de Sud-Est precum Indonezia sau Filipine, alături de India au un prag de 60.000 de dolari, iar la coada clasamentului se găseşte Kenya cu doar 20.000 de dolari, arată analiza.

Aceste cifre sunt astfel influenţate de mai mulţi factori – de la nivelul de dezvoltare al unei economii la cât de mare este populaţia unei ţări.

Evoluţia în viitorul apropiat a acestor cifre ar putea să ducă la schimbări importante în clasament. Spre exemplu, estimările Knight Frank arată că pentru China continentală pragul de intrare în top 1% este aşteptat să crească cu 70% pe an faţă de 850.000 de dolari cât e în prezent. Acest lucru demonstrează că populaţia va deveni mai bogată pe de-o parte, dar şi că creşterea nu este uniformă. De altfel, s-a discutat în mai multe rânduri că pandemia va duce la o creştere a disparităţilor, astfel că cei bogaţi vor deveni mai bogaţi, iar cei săraci mai săraci, mai notează ZF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3845
Diferența 0.0012
Zi precendentă 4.3833
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3845 RON
GBP flag1 GBP = 5.8531 RON
CHF flag1 CHF = 5.2865 RON
AUD flag1 AUD = 2.8063 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1620 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4211 RON
SEK flag1 SEK = 0.4534 RON
XAU flag1 XAU = 462.1452 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415118.54RON
1 ETH = 7869.78RON
1 LTC = 379.35RON
1 XRP = 10.09RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17391.03-0.23%
BET-BK3238.75-0.58%
BET-EF947.10-0.22%
BET-FI60015.56-0.96%
BET-NG1257.75-0.19%
BET-TR38350.14-0.23%
BET-TRN37276.22-0.23%
BET-XT1487.01-0.34%
BET-XT-TR3223.44-0.34%
BET-XT-TRN3139.89-0.34%
BETAeRO845.280.86%
BETPlus2562.82-0.27%
RTL38799.68-0.28%

Opinii

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel