Câte pensii speciale se plătesc magistraților și care este valoarea medie

DCBusiness Team |
Data publicării:
Magistrat
Magistrat

Magistrații anunță că intră în grevă din cauza legii care reformează pensiile speciale.

Mai multe Judecătorii au anunțat până la această oră că, miercuri, vor fi amânate toate dosarele aflate pe rolul instanţelor, cu unele excepţii ca măsură de protest faţă de proiectul de lege privind pensiile de serviciu ale magistraţilor. La acest protest s-au alăturat și procurorii DNA.

Conform datelor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice numărul total de pensii speciale ale magistraților se ridică la 7.463.

Pensia medie de serviciu este de 21.555.

Propunerile privind modificările la Legea pensiilor 

Vârsta de pensionare va creşte în cazul tuturor categoriilor de pensii speciale, va creşte perioada la care se va raporta calculul şi de asemenea se va majora treptat şi perioada petrecută în activitatea respectivă, astfel încât cheltuielile cu aceste pensii vor converge foarte mult către sistemul contributiv, a afirmat, miercuri, ministrul propus al Muncii, Marius Budăi, după audierile de la comisiile de specialitate reunite, din Senat şi Camera Deputaţilor.

"În primul rând va creşte vârsta de pensionare, în al doilea rând va creşte perioada la care se va raporta calculul, deci nu se va mai face acel calcul pe ultimele 6 luni, ultima lună sau ultimele 12 luni - treptat vom ajunge ca să ne raportăm la veniturile din întreaga perioadă, asta înseamnă o aliniere a contributivităţii. Dacă vorbim de magistraţi nu se vor mai permite perioade asimilate şi, aşa cum era proiectul iniţial, se va începe de la 20 de ani strict în magistratură, urmând ca în următorii 5 ani, an de an, să crească această perioadă până la 25 de ani, dacă vorbim de restul categoriilor, erau categorii care aveau un mandat fie de 4 ani fie de cel puţin 14 ani - toate acestea au crescut şi s-au aliniat la 25 de ani, deci acestea sunt lucruri care îndreaptă foarte mult sistemul către sistemul contributiv şi ajungem să avem şi vârsta de pensionare crescută similar la 65 de ani, dar şi raportarea la întreaga perioadă a veniturilor", a spus Budăi, întrebat de jurnalişti despre modificarea pensiilor speciale, după ce la audieri a arătat că aşteaptă să primească raportul Comisiei Europene referitor la acest subiect.

Anterior, la audierile din comisie, ministrul propus a afirmat că va creşte vârsta de pensionare la 65 de ani la toate categoriile, mai puţin la magistraţi, care se vor pensiona la 60 de ani.

"Da, creşte vârsta de pensionare şi este prevăzut în amendamente la 65 (de ani - n. r.), cu excepţia magistraţilor, care rămân la 60, dar restul, toate categoriile, la 65 de ani. Raportarea de calcul se va face la stagiul complet, aşa cum este prevăzut, dar nu vom face o raportare peste noapte, pentru că ar însemna o bulversare a sistemelor şi sunt măsuri tranzitorii şi, sigur, veniturile din toată perioada vor fi luate în calcul", a susţinut Marius Budăi, la audieri.

În ceea ce priveşte această perioadă de tranziţie la noile norme, de 5 ani, ministrul propus a precizat după audieri că CE a acceptat-o pentru că "toată această perioadă tranzitorie înseamnă practic şi respectarea protecţiei asupra unor decizii ale Curţii Constituţionale, dar înseamnă şi respectarea independenţei sistemelor şi mai ales o posibilitate de a lăsa perioada de tranziţie astfel încât să nu existe bulversări mari fie în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sau în justiţie sau în oricare alt sistem până la urmă".

Referitor la impozitarea acestor pensii aflate în plată, Marius Budăi a susţinut că se va aplica la suma care depăşeşte salariul mediu brut pe economie cu precizarea că nu va fi afectată partea de contributivitate.

Întrebat ce spune concret raportul Comisiei Europene, el a răspuns: "Concret spune raportul când îl voi primi la noapte".

"Avem un raport preliminar pe impact - sunt acele grafice extrem de vorbitoare dacă putem spune aşa, dar sunt edificatoare, care arată foarte clar o curbă în jos cu cheltuielile cu acest sistem de pensii. Va converge foarte mult către sistemul contributiv", a adăugat acesta.

În privinţa creşterii salariului minim în următorii doi ani la 500 de euro net, aşa cum este prevăzut în noul program de guvernare, Marius Budăi a subliniat că este vorba de o directivă europeană în acest sens, care trebuie aplicată de statele membre în termen de doi ani de la publicare (ea fiind dată anul trecut), dar sunt şi două aspecte care trebuie luate în calcul: discuţiile cu mediul de afaceri şi cu sindicatele.

"Opinia sindicatelor este opinia oamenilor şi cred că este foarte important", a adăugat ministrul propus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 472367.27RON
1 ETH = 15849.77RON
1 LTC = 435.69RON
1 XRP = 6.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel