Cătălin Drulă: Şefii ASF şi cei ce i-au pus în funcţii să explice de ce creşte poliţa RCA cu până la 40%

DCBusiness Team |
Data publicării:

Intervenţie a şefului USR pe seama scumpirii poliţelor RCA.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, solicită conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară să dea explicaţii privind creşterea poliţelor RCA, menţionând că preşedintele ASF, Nicu Marcu, a fost chemat de mai bine de o lună în Parlament.

"Guvernarea lui Ciolacu şi Ciucă duce la explozia tuturor preţurilor, inclusiv a poliţelor RCA. Şefii ASF şi cei care i-au pus în funcţii să explice românilor de ce se întâmplă acest lucru şi ce au făcut pentru a preîntâmpina situaţia. Au privit impasibili la problemele de pe piaţa asigurărilor, au fost complici la prăbuşirea City Insurance, iar acum suferă toată piaţa şi românii. USR i-a cerut preşedintelui ASF, Nicu Marcu, să dea explicaţii în Parlament de mai bine de o lună, dar acesta se ascunde. La fel ca cei care l-au pus acolo, şeful ASF manifestă un dispreţ total faţă de români şi problemele lor reale", declară Cătălin Drulă, conform unui comunicat de presă al USR.

USR menţionează că deputaţii Pollyanna Hangan şi Mihai Botez au solicitat, la începutul lunii februarie, chemarea la Comisia de politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor a preşedintelui ASF.

"Autoritatea pe care acesta o conduce putea previziona, dacă nu preîntâmpina în totalitate, dezastrul produs în 2022 pe piaţa asigurărilor din România. Totodată, prin intermediul senatoarei Silvia Dinică, USR a solicitat ASF răspunsuri la mai multe întrebări, printre care unele legate de controalele efectuate la companiile City Insurance şi Euroins, în condiţiile în care falimentul City Insurance a condus la creşterea preţului poliţelor RCA cu 71% în 2022", se arată în comunicatul USR.

Uniunea Salvaţi România anunţă că va depune un proiect de lege pentru restructurarea ASF, "astfel încât această instituţie cheie să devină funcţională şi să poarte răspunderea" pentru domeniul pe care trebuie să-l reglementeze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 410151.27RON
1 ETH = 7757.84RON
1 LTC = 370.91RON
1 XRP = 9.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17433.590.34%
BET-BK3253.070.19%
BET-EF949.460.36%
BET-FI60692.830.16%
BET-NG1259.310.42%
BET-TR38443.980.34%
BET-TRN37367.430.34%
BET-XT1492.330.30%
BET-XT-TR3234.960.30%
BET-XT-TRN3151.110.30%
BETAeRO848.950.79%
BETPlus2570.010.32%
RTL38920.870.36%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel