Cât vor câştiga net românii, după majorarea salariului minim brut la 3.700 de lei şi eliminarea neimpozitării a 200 de lei

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
Bani - lei
Bani - lei

Guvernanţii au anunţat majorarea salariului minim de la 1 iulie 2024.

De la 1 iulie 2024 va crește salariul minim brut pe economie la 3.700 de lei. De majorarea salariului programată pentru 1 iulie vor beneficia aproape două milioane de salariați, ceea ce înseamnă creșterea veniturilor cu 12% pentru peste 30% din totalul angajaților din țară. Salariul minim fusese a fost majorat, tot de Partidul Social Democrat, în octombrie 2023 la 3.300 lei, informează social-democraţii printr-un comunicat de presă.

Deci vorbim despre o creştere cu 400 de lei brut, însă "în mână" - aşa cum se spune - românii care lucrează pe salariul minim vor primi o sumă mult mai mică.

Într-o declaraţie politică dată la Parlament, deputatul PSD Mirela Furtună a explicat cât vor câştiga, net, românii, după această majorare: "Astfel, după majorarea salariului brut de la 3.300 la 3.700 de lei, concomitent cu eliminarea facilității de neimpozitare a 200 de lei, salariul minim net va crește cu 159 de lei, de la 2.079 de lei în prezent, la 2.238 de lei".

 

Salariul minim european

 

Premierul Marcel Ciolacu a declarat recent că mecanismul privitor la implementarea salariului minim european va începe de la 1 iulie, amintind că a fost emisă ordonanţa în acest sens.

Întrebat la Palatul Parlamentului când vom avea în România salariul minim european, premierul a spus că s-a intrat în procedura de implementare. "Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doamna ministru foarte clar. Am dat şi ordonanţa", a precizat Ciolacu.

El a adăugat că mecanismul propriu zis va începe de la 1 iulie.

"Da, începe mecanismul. Nu putem rămâne, e un pic cam empirică această formă în care e o negociere cu actorii sociali, patronate şi sindicate şi Guvernul hotărăşte cu cât se măreşte şi cum, în funcţie de anumiţi parametri. Cred că trebuie să fie ceva predictibil şi un mecanism foarte clar, mai ales că acum va fi un mecanism la nivel european", a transmis premierul. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470242.32RON
1 ETH = 16357.32RON
1 LTC = 485.06RON
1 XRP = 7.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel