Publicitate
De la data de 15 iunie 2017, furnizorii au obligaţia să aplice, în mod automat, Regulamentul european 'Roam like at home' tuturor planurilor tarifare cu roaming în UE/ SEE. Astfel, clienţii operatorilor mobili din România pot utiliza resursele naţionale de voce, SMS şi date în statele Uniunii Europene, în Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. De asemenea, 'Roam like at home' se aplică şi pe anumite teritorii europene 'îndepărtate', respectiv în Guyana Franceză, în insulele Guadelupa, Martinica, Mayotte, Reunion, Saint-Martin (numai partea insulei care aparţine de Franţa), Azore, Madeira şi Canare, în insulele Ĺland, precum şi, cel puţin până pe 12 aprilie 2019, în Gibraltar. Regulamentul european 'Roam like at home' se aplică în Marea Britanie şi în Gibraltar cel puţin până pe 12 aprilie 2019.
Conform ANCOM, evoluţia negocierilor privind Brexit-ul va clarifica ce urmează să se întâmple după această dată, existând mai multe scenarii posibile. În ipoteza în care Marea Britanie iese din Uniunea Europeană fără niciun acord, Regulamentul european 'Roam like at home' va înceta să se aplice în Marea Britanie şi în Gibraltar. Utilizatorilor din România care, după această dată, intenţionează să călătorească în Marea Britanie sau în Gibraltar li se recomandă să se informeze în prealabil de la propriii furnizori sau de pe pagina de internet a ANCOM cu privire la aplicabilitatea 'Roam like at home' în cazul acestor destinaţii.
Citește și: Creşte volumul de date în roaming fără suprataxă. De când
Potrivit ANCOM, în prezent, orice furnizor poate stabili anumite condiţii de utilizare a serviciului de roaming în UE/ SEE (politică de utilizare rezonabilă) pentru a preveni folosirea abuzivă sau anormală a acestui serviciu în alte scopuri decât cele pentru călătorii ocazionale în afara României, de exemplu în scopul de a preveni roaming-ul permanent în UE/ SEE.
Operatorii mobili pot oferi, însă, şi planuri tarifare (abonamente ori cartele preplătite) fără acces la servicii în roaming. Acestea sunt destinate celor care nu doresc să utilizeze serviciile de telefonie sau date mobile atunci când călătoresc în afara României, preferând să beneficieze de mai multe resurse naţionale la preţuri avantajoase. Dacă doresc să călătorească în afara ţării, înainte de a alege o ofertă, fie că este vorba de o opţiune sau de un nou abonament, utilizatorii trebuie să verifice dacă aceasta include serviciul de roaming.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.