Cât este amenda pentru lipsa noii case de marcat. ANAF și ITM turează motoarele

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF)
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF)

Ministrul Finanțelor anunță că ANAF și ITM vor demara controale intense în luna august, controale care vor viza evaziunea fiscală și munca la negru.

"Vom începe acum în august un program mai amplu de verificari, în care vor fi implicați și colegii de la Ministerul Muncii. Vor fi verificări pentru partea de evaziune fiscală, pentru partea de muncă la negru. Vor fi ANAF, ITM si alte structuri. Avem, slava Domnului, zone de evaziune", a spus Eugen Teodorovici pentru profit.ro.

În cât timp devii asigurat dacă depui declarația unică la Fisc

În ceea ce privește casele de marcat cu jurnal electronic ministrul a spus că există o inițiativă legislativă prin care acestea vor fi scoase din sfera prevenirii iar cei care nu vor fi dotați cu astfel de aparate vor fi direct amendați, comercianții nemaiavând niciun motiv să nu aibă astfel de dispozitive.

Operatorii economici care nu s-au dotat cu noile case de marcat vor fi sanctionați cu până la 10.000 de lei, suspendarea activității și confiscarea banilor nejustificați. Amenzile se vor aplica direct, fără a se mai oferi un plan de remediere, așa cum era prevăzut în Legea prevenirii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 507350.31RON
1 ETH = 16193.44RON
1 LTC = 614.08RON
1 XRP = 15.77RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel