Președintele Emmanuel Macron a propus miercuri deschiderea unui „dezbateri strategice” cu privire la oportunitatea de a oferi partenerilor europeni acces la mijloacele de descurajare nucleară ale Franței, pe fondul intenției declarate a Statelor Unite de a-și reduce implicarea pe continentul european.
Franța și Regatul Unit sunt singurele state europene care dețin arme nucleare, ceea ce le transformă în posibile alternative la umbrela nucleară americană, în contextul criticilor lui Donald Trump la adresa NATO și al apropierii dintre Washington și Moscova – percepută drept o amenințare existențială de numeroase state europene.
Deși este un susținător ferm al alianței transatlantice, viitorul cancelar german Friedrich Merz a recunoscut că nu este sigur dacă NATO va mai exista „în actuala sa formă” după luna iunie. El însuși a considerat necesară o reflecție asupra viitorului descurajării nucleare franceze și britanice.
Până în prezent, credibilitatea descurajării nucleare americane s-a bazat pe rachetele desfășurate în Europa și pe sprijinul politic acordat de președinții americani succesivi față de articolul 5 al tratatului NATO. Acesta prevede că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac împotriva tuturor membrilor alianței, însă utilizarea armelor nucleare nu este obligatorie din punct de vedere juridic în acest context.
Care este capacitatea de descurajare nucleară a Franței?
Franța alocă anual 5,6 miliarde de euro pentru menținerea capacității sale nucleare strategice, descrisă drept „suverană și independentă”. Aceasta se bazează pe aproximativ 290 de rachete cu ogive nucleare, care pot fi lansate de submarine nucleare sau de avioane de luptă Rafale, ceea ce plasează Franța pe locul patru în lume ca putere nucleară.
Aproximativ 15% din bugetul apărării este destinat modernizării forțelor nucleare strategice, fiind cel mai important capitol de cheltuieli militare al țării. Prin comparație, Statele Unite și Rusia dețin fiecare peste 5.000 de ogive nucleare, conform datelor Federation of American Scientists. În prezent, SUA au aproximativ 1.700 de rachete nucleare desfășurate pe întreg globul.
În ceea ce privește Regatul Unit, acesta susține că are o capacitate de descurajare nucleară „independentă din punct de vedere operațional”. Totuși, Londra depinde de Statele Unite pentru producția și întreținerea rachetelor sale cu capacitate nucleară.
Care este doctrina nucleară a Franței?
Doctrina nucleară franceză, reafirmată încă din 1958, stabilește că arma nucleară are un scop exclusiv defensiv. În 2020, președintele Emmanuel Macron a reiterat că obiectivul acesteia este de „a proteja Franța și cetățenii săi împotriva oricărei amenințări de natură statală, indiferent de originea și forma sa”.
Macron a subliniat, de asemenea, că interesele vitale ale Franței au și o „dimensiune europeană”, însă nu a oferit detalii suplimentare, invocând necesitatea menținerii unei „ambiguități strategice”.
Doctrina franceză se caracterizează prin principiul suficienței stricte, ceea ce înseamnă că arsenalul său este dimensionat în funcție de amenințările internaționale și este limitat la sub 300 de ogive nucleare. Franța refuză să folosească arma nucleară ca instrument de intimidare sau coerciție.
La fel ca predecesorii săi, Emmanuel Macron a respins categoric ideea de a plasa capacitatea nucleară franceză sub comanda NATO sau a Uniunii Europene. El a reafirmat miercuri că, chiar și în cazul unei extinderi a „umbrelei nucleare” asupra altor state europene, decizia finală privind utilizarea armelor atomice va rămâne exclusiv în mâinile președintelui Franței.
Ar fi credibilă o „umbrelă nucleară” franceză?
Spre deosebire de Statele Unite, Franța nu a integrat niciodată apărarea aliaților săi în strategia sa de descurajare nucleară. În plus, arsenalul său, mult mai modest decât cele 1.700 de rachete nucleare americane desfășurate de Washington, nu ar putea compensa pe deplin o eventuală retragere a sprijinului SUA.
Orice tentativă de consolidare a capacităților nucleare strategice franceze ar ridica probleme logistice majore și ar implica costuri extrem de ridicate – o provocare importantă într-un moment în care majoritatea guvernelor europene se confruntă cu dificultăți bugetare.
Potrivit experților, Franța ar avea nevoie de cel puțin un deceniu pentru a-și mări arsenalul cu aproximativ o sută de rachete nucleare.
În plus, doctrina nucleară franceză interzice desfășurarea armelor nucleare în afara teritoriului național, ceea ce înseamnă că Parisul nu ar putea oferi același nivel de protecție vecinilor săi, în special țărilor din Europa de Est, care sunt cele mai preocupate de agresivitatea Rusiei.
„În configurația actuală, forțele nucleare franceze și britanice reprezintă un complement la descurajarea extinsă oferită de Statele Unite, dar nu ar constitui o soluție viabilă în cazul unei retrageri bruște a forțelor nucleare americane", afirmă Centre for Strategic & International Studies.
„Franța și Marea Britanie nu oferă o garanție nucleară extinsă așa cum o fac Statele Unite în cadrul NATO.”
Care ar putea fi primul pas?
Franța nu are ambiția de a înlocui de pe o zi pe alta descurajarea nucleară americană.
Conform experților, o primă etapă ar putea consta în integrarea unor aliați europeni în exercițiile sale strategice. De exemplu, Parisul ar putea invita anumite state să escorteze avioanele franceze echipate cu rachete nucleare sau să ofere sprijin logistic, ceea ce ar contribui la dezvoltarea interoperabilității între forțele armate ale țărilor participante.
În plus, avioanele Rafale ale armatei franceze pot fi echipate fie cu rachete nucleare, fie cu rachete convenționale, ceea ce înseamnă că desfășurarea lor în mai multe țări europene ar putea crea o ambiguitate strategică pentru Rusia.
De asemenea, experții sugerează că statele europene interesate ar putea contribui financiar la costurile de întreținere și modernizare ale forței nucleare franceze, ceea ce ar deschide o nouă etapă în colaborarea strategică a Europei în domeniul apărării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.