Cotațiile au petrecut timp joi și în weekend deasupra nivelului „rotund”, însă au revenit ulterior sub acesta. Marți dimineața a fost ușor peste 97.000, cu peste 6% sub vârful istoric recent desenat.
Jerome Powell, conducătorul Rezervei Federale, a comparat prima criptomonedă cu aurul, în intenția de a o încadra, de fapt, într-o altă categorie decât dolarul. Comparația cu rol de distincție a avut un efect important în rândul fanilor Bitcoin, care au văzut latura încurajatoare a mesajului „nu este un competitor pentru dolar, ci pentru aur” și a susținut avansul spre cotații de șase cifre.
În egală măsură, de ajutor a fost și intenția președintelui Trump de a îl propune pe Paul Atkins, un susținător al criptoactivelor, în fruntea SEC, autoritatea de reglementare a piețelor bursiere din SUA. Se așteaptă, astfel, o diferență majoră față de atitudinea din timpul lui Gary Gensler, un oponent al sectorului, subliniază Claudiu Cazacu.
Chiar în timp ce deținătorii pe termen lung își văd recompensată răbdarea și „gustă” din satisfacția de a indica rentabila lor preferință celor care au preferat alte criptoactive sau chiar alte tipuri de instrumente ca acțiunile sau obligațiunile, cu performanțe mai slabe, traderii se întreabă ce ar putea urma. Cealaltă parte a mesajului lui Powell, în discursul său perceput favorabil, a vorbit despre volatilitatea ridicată a Bitcoin.
Oscilațiile ar putea alimenta viitoare „mișcări de amploare”
Un prim val de marcare de profituri a fost deja observat: un fenomen natural după saltul de 42% de la alegerile din SUA - catalizatorul major al avansului recent - și de 119,8% anul acesta, arată consultantul de strategie XTB România, companie de investiții pe bursele internaționale.
Pe termen scurt, oscilațiile pot continua, iar o temperare a aprecierilor, cu dificultăți de „așezare” peste 100 000 de dolari, alături de unele știri, indică inclusiv un risc corectiv. Între preocupări ar putea fi amprenta speculativă a modelului MicroStrategy de a strânge bani prin majorare de capital și obligațiuni convertibile în acțiuni pentru achiziționarea de Bitcoin, o nouă tranșă de 2,1 miliarde de dolari find acumulată la un preț mediu de 98 783 de dolari.
Riot Platforms dă startul companiilor mari din domeniu care vor să copieze aceeași strategie, nelipsită de riscuri în cazul unor corecții mai ample ale pieței. Alte firme mai mici, din Japonia sau Germania, au în vedere strategii similare. Creșterea volatilității ar putea alimenta mișcări de amploare, în spirală, ținând seama și de volumul mare de opțiuni, instrumente derivate asociate IBIT, ETF-ului cu active Bitcoin de peste 50 de miliarde de dolari.
În plus, un pericol structural major ar putea veni în viitor dinspre progresul calculatoarelor cuantice. Cipul cuantic Willow anunțat de Google, cu 105 qubiți, a semănat îngrijorare, fiindcă funcționarea blockchain e bazată pe criptare, subliniază Claudiu Cazacu.
Deși membri ai comunității au comunicat pentru a liniști lucrurile, afirmând că suntem la ani distanță de o tehnologie care ar putea sparge coloana vertebrală a sistemului, riscul poate rămâne ca un spin în spatele unor investitori mai prudenți.
În linii mari, însă, pe un orizont mediu, ar putea fi vorba de o stabilizare, înaintea căreia piața își va căuta noul nivel sau mai degrabă interval de echilibru.
Între martie și noiembrie 2024, Bitcoin a fluctuat într-un interval larg de aproximativ 20 mii de dolari lărgime, între reperele 53 000 - 73 000 de dolari, cu o excepție pe 5 august, când a coborât în cursul zilei sub 50 000, revenind însă la închidere în interiorul intervalului consacrat. O bandă de lărgime asemănătoare ar da confortului unei scenariu de tip „business as usual”.
În perspectivă, unele voci rămân optimiste, vorbind de posibila adoptare a Bitcoin de către mediul corporativ. Standard Chartered vede posibilă dublarea anul viitor, punctează consultantul de strategie din cadrul XTB România.
Dinspre Casa Albă, semnalele rămân favorabile. Eric Trump, fiul președintelui ales al SUA, a afirmat că sistemele bancare moderne din întreaga lume sunt „depășite” și e doar o chestiune de timp până când tehnologia blockchain le va întrece. Scenariul de bază rămâne unul constructiv la finele mandatului lui Trump față de valorile curente, însă călătoria va fi, probabil, plină de mari peripeții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.