O femeie de succes este noul șef peste șuncile și parizerul cele mai căutate de români

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Încet, devine un trend
Încet, devine un trend

Caroli Foods, unul din cei mai mari ambalatori de produse din carne, a numit-o pe Roxana Manolescu în funcția de director general.

Manolescu este CEO în locul lui Khaled El Solh care a decis să dea curs unor alte oportuinități.

El Solh era director general de 8 ani și a fost păstrat în funcție și după vânzarea grupului către mexicanii de la Sigma Alimentos.

Roxana Manolescu a venit la compania Caroli în anul 2007 şi, în rolul de director financiar, a participat la dezvoltarea şi performanţa companiei pe piaţă.

„Ca director financiar am avut privilegiul să urmăresc şi să contribui la creşterea business-ului. Prin inovaţie, branduri şi produse iubite de consumatori şi investiţii în tehnologii de top am susţinut adaptarea constantă la cerinţele pieţei, construind astfel un renume la nivel naţional şi internaţional”, a declarat Roxana Manolescu.

Caroli Foods a apărut în 1994 și are în portofoliu brandurile Caroli, Campofrio și Sissi.

 Afacerea cu detox-uri și healthy food. Cum poți ajunge să vinzi unui gigant mondial

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.75
Diferența 0.0083
Zi precendentă 4.7417
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7500 RON
GBP flag1 GBP = 6.0207 RON
CHF flag1 CHF = 5.2885 RON
AUD flag1 AUD = 2.9921 RON
DKK flag1 DKK = 0.6674 RON
CAD flag1 CAD = 3.3133 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0317 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4451 RON
XAU flag1 XAU = 441.9116 RON
Monede Crypto
1 BTC = 398655.25RON
1 ETH = 10787.77RON
1 LTC = 598.31RON
1 XRP = 10.34RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17718.910.34%
BET-BK3345.500.26%
BET-EF962.680.19%
BET-FI62180.46-0.29%
BET-NG1281.990.11%
BET-TR39073.140.34%
BET-TRN37978.970.34%
BET-XT1517.300.26%
BET-XT-TR3289.140.26%
BET-XT-TRN3203.850.26%
BETAeRO873.450.77%
BETPlus2613.270.29%
RTL39430.010.30%

Comunicate de presa

Grecia
Factura. Foto: Pexels.com
Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel