Carnea de porc s-ar putea ieftini puternic, iar totul depinde de Germania

DCBusiness Team |
Data publicării:
EXCLUSIV

Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, a declarat, pentru DC News şi DC Business că o reacţie rapidă şi eficientă a Germaniei în cazul focarelor de febră aftoasă ar putea duce la o scădere a preţului cărnii în Europa.

Germania intensifică măsurile pentru a stopa răspândirea virusului febrei aftoase, după ce vineri au fost confirmate primele trei cazuri în landul Brandenburg, o premieră în Uniunea Europeană din 2011. Descoperirea a stârnit îngrijorări legate de impactul asupra exporturilor agricole ale țării, relatează AFP.

„Scopul principal este să prevenim propagarea virusului... până acum, problema a fost limitată la o singură cireadă”, a declarat luni un purtător de cuvânt al Ministerului german al Agriculturii.

Autoritățile din Brandenburg au anunțat că trei bivoli infectați au fost diagnosticați cu febră aftoasă. Animalele contaminate au murit, iar alte 11 din aceeași cireadă au fost sacrificate preventiv.

În regiunea Brandenburg, unde se află Berlinul, este în vigoare o interdicție privind transportul animalelor de crescătorie, valabilă până luni seară, cu posibilitatea de prelungire, conform Ministerului Agriculturii.

Totodată, bovinele, ovinele și caprinele nu vor fi prezente la târgul agricol „Grüne Woche”, care își deschide porțile vineri la Berlin. În weekend, au fost închise și cele două grădini zoologice din capitală.

„Dacă febra aftoasă se extinde, piețele de export vor dispărea”, a avertizat Joachim Rukwied, președintele Uniunii Fermierilor Germani, într-un interviu acordat cotidianului Rheinische Post.

 

Riscuri uriaşe pentru Germania

 

Focarul de febră aftoasă din apropierea Berlinului riscă să se transforme într-un dezastru pentru Germania, iar pagubele ar putea afecta economia Europei, dacă se extinde și la fermele de porci su vaci, avertizează Sorin Minea, președintele Romalimenta. 

"Pentru a opri răspândirea virusului, fermele sunt închise, milioane de animale sunt sacrificate și incinerate, carnea, produsele din carne, furajele din depozite la fel. În trecut se ardeau căruțele, se dădea foc grajdului. Transportul animalelor e interzis. Abatoarele sunt dezinfectate, mijloacele frigotehnice la fel. Nu ne putem imagina, la dimensiunea Germaniei, ce costuri uriașe implică toate astea, dacă nu va fi izolat focarul din Brandenburg. Vor fi și costuri politice, uitați că Germania are alegeri în februarie. Să sperăm că autoritățile de acolo vor reuși să depisteze toate cazurile, este mult mai multă disciplină în societate, regulile sunt aplicate, cred că nemții vor ține sub control lucrurile”, a spus Sorin Minea.

 

O reacţie rapidă şi eficientă ar putea avea efecte asupra preţului

 

Tot Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, a explicat pentru DC News şi DC Business că o reacţie rapidă, fermă şi eficientă a autorităţilor din Germania în cazul febrei aftoase, care ar elimina complet focarele, ar putea avea efecte asupra preţului cărnii în Europa.

În contextul în care ţările asiatice au oprit importurile de carne de porc din Europa, în momentul în care restricţiile vor fi eliminate, urmare a stingerii tuturor focarelor, Germania s-ar vedea în situaţia de a fi obligată să vândă cât mai repede stocurile de carne de porc pe care le are. Iar cum Asia nu mai este o piaţă, carnea va trebui vândută în Europa. Un volum atât de mare de carne dusă pe piaţa europeană va duce, implicit, la scăderea preţurilor, explică Sorin Minea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 459453.75RON
1 ETH = 13267.02RON
1 LTC = 609.36RON
1 XRP = 12.34RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel