Carburanţii premium, tot mai aproape de preţul istoric de 8 lei pe litru

Antonia Popescu |
Data publicării:
Carburanţii premium, tot mai aproape de preţul istoric de 8 lei pe litru
Carburanţii premium, tot mai aproape de preţul istoric de 8 lei pe litru

Preţurile uriaşe de la pompă au intrat în atenţia Consiliului Concurenţei. Nu de acum, încă din luna septembrie. Însă, chiar şi aşa, ele cresc în acelaşi ritm, zi de zi, iar prețul unui litru de benzină premium se îndreaptă vertiginos spre 8 lei deja. Șoferii se plâng că nu mai fac faţă scumpirilor. Un plin a ajuns să coste şi cu câteva zeci de lei mai mult.

În Capitală, un litru de benzină superioară a ajuns la 7 lei și 20 de bani. Dar nici benzina standard nu are un preţ accesibil.

"Cu un milion făceam un plin de gaz, acum un milion jumate. Noroc că am și benzină, am și gaz. Dar benzină nici nu mai imi iau", spune un şofer.

Şoferii se plâng şi de faptul că, de la o benzinărie la alta, variaţiile sunt foarte mari. În oraşele mari, sau în zonele turistice, costurile sunt mult umflate, spun ei.

OECD: Costurile cu pensiile şi sănătatea le vor depăşi pe cele generate de datoriile acumulate în pandemie

Analiștii cred că un litru de benzină superioară ar putea ajunge să coste, în curând, între 7.5 şi 8 lei, preţ istoric pentru România.

"Nu este exclus să vedem benzina peste nivelul de 7.5 lei în funcție de cum va evolua prețul petrolului la nivelul internațional. De vină pentru creşterea semnaficativă a carburanţilor este scumpirea barilului de petrol de la 173 de lei faţă de anul trecut, acum suntem la un nivel de 362 de lei. Şi creşterea cotaţiei la energie electrică şi gaye care influenţează preţul final de la pompă", a declarat Adrian Negrescu, consultant economic. 

Premierul demis Florin Cîţu a cerut Consiliului Concurenţei să înceapă o anchetă care să verifice dacă scumpirile din piaţă sunt justificate sau există înţelegeri la nivelul benzinăriilor privind majorările de preţuri.

"Atunci când prețul petrolului crește, crește și imediat prețul la pompă, dar atunci când prețul petrolului scade, nu scade prețul la pompă. Este o asimetrie. Sper că asimetria asta nu este dată de vreun cartel, ci este determinat de cererea care nu scade", a declarat Florin Cîţu.

 În replică Consiliul Concurenţei a anunţat că a început o anchetă din luna septembrie, asta după ce reprezentanţii au observat majorări ale preţurilor pe timpul verii, şi se fac verificări la toţi operatorii economici implicaţi. Rămâne de văzut şi când va veni rezultatul anchetei, potrivit Antena3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 457734.23RON
1 ETH = 15839.26RON
1 LTC = 499.60RON
1 XRP = 12.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel