"Frecvenţa daunelor diferă la un oraş la altul. În Bucureşti, aceasta este de 6,2%, una dintre cele mai mari din Europa. De exemplu, în Praga este de 4% şi doar Belgrad este undeva la 5%. Când ai o frecvenţă atât de mare a daunelor, e normal să ai o primă de risc mai mare. Fiecare şofer este parte dintr-un grup, pentru că altfel nu se pot acoperi primele de risc. Soluţia de scădere a preţului asigurărilor auto este Bonus Malus. A merge pe ideea că nu am avut şi sigur nu o să am un eveniment în trafic, este total greşită. Cifrele oferă o situaţie obiectivă a situaţiei. Aceste valori sunt testate din punct de vedere al semnificaţiei statistice. Pentru persoane fizice, cel mai mare segment ar fi cel al vehiculelor cu putere cuprinsă între 51 şi 75 Kw. Modelul de calcul nu îl inventăm noi", a spus Mititelu.
Potrivit oficialului, factorii care au determinat creşterea tarifelor RCA au avut în vedere în primul rând faptul că, "înainte de plafonare, rata combinată era subunitară, deci asigurătorii erau pe pierdere din RCA".
"Acest tarif de referinţă nu are rolul de a stabili un preţ în piaţă. O evoluţie de plus-minus 3% arată de fapt o stabilitate în piaţa RCA, cel puţin pe segmentul autoturismelor. Preţurile în Bucureşti sunt mai mici decât tariful de referinţă, în comparaţie cu cel din alte oraşe", a menţionat vicepreşedintele ASF.
La jumătatea lunii iunie, ASF a propus prelungirea plafonării tarifelor RCA, până la data de 30 septembrie 2024, motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă.
Citește și: Allianz va plăti despăgubiri uriașe viticultorilor germani
În nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern, publicat de Ministerul Finanţelor se spune că în piaţa asigurărilor RCA din România persistă reticenţa asigurătorilor faţă de anumite categorii de asiguraţi, cu un grad ridicat de concentrare care vulnerabilizează piaţa din cauza expunerii pe clase de asigurare şi a cotelor de piaţă semnificative deţinute de puţine societăţi. Aceasta indică o concurenţă scăzută. De asemenea, multe categorii de risc sunt încadrate ca asiguraţi cu risc ridicat, ceea ce generează un risc sistemic în acoperirea parcului auto şi neîndeplinirea obligaţiilor României din Tratatul de aderare la UE.
Potrivit documentului, din numărul total de vehicule din parcul naţional auto, respectiv 10.333.293, la data de 6 iunie 2024 erau asigurate un număr de 7.486.349 de vehicule.
Cazurile prelucrate încadrate în categoria asiguraţilor cu risc ridicat, în perioada 1 ianuarie - 2 iunie 2024, sunt în număr de aproximativ 41.500 din care aproximativ 201 au fost preluate voluntar, iar 41.300 au fost alocate automat către asigurători.
Ministerul Finanţelor precizează că tarifele de primă maxime au fost stabilite la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, care pot fi ajustate cu un procent de maximum 6,8% şi sunt valabile pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a proiectului de act normativ. Totodată, tarifele se aplică în cazul contractelor RCA încheiate după data intrării în vigoare a propunerii de prelungire.
De asemenea, comisioanele de distribuţie aferente contractelor RCA se limitează la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuţie pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii.
Calculul despăgubirii are în vedere un tarif ce nu poate depăşi costul mediu practicat de reprezentanţele rent-a-car ce oferă servicii de închiriere de autoturisme fără conducător auto şi se acordă numai în situaţia în care vehiculul avariat nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.