Cantități uriașe de deșeuri, oprite la granițele României

Matei Ion |
Data publicării:
Cantitate uriașă de deșeuri, oprită la gtranițe
Cantitate uriașă de deșeuri, oprită la gtranițe

Poliţiştii de frontieră de la granița de vest și sud a României, împreună cu lucrători vamali și reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu, au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra unui container și 10 autocamioane, cantitatea totală de 186.409 kilograme de deșeuri, constând în textile, aluminiu, polistiren, sticlă, cauciuc și plastic, care urmau sa fie importate în România, fără respectarea prevederilor legale.

În cursul zilei de luni, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu, pe sensul de intrare în ţară, controale specifice asupra a patru autocamioane în care au constatat faptul că se afla cantitatea 62.420 de kilograme deșeuri, din aluminiu sau polistiren. Deșeurile au fost încărcate din Bulgaria și Grecia și aveau ca destinație societăți comerciale din municipiul București.

Tot ieri, la diferite intervale de timp, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași și reprezentanţii Gărzii de Mediu au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controale specifice asupra a două ansambluri rutiere, în care, conform documentelor de însoțire a mărfii, erau deșeuri din sticlă precum și din plastic, în cantitate totală de 27.800 kilograme deșeuri.

În ambele cazuri, şoferii nu deţineau documentaţia legală pentru efectuarea importului.

Și polițiștii de Punctului de Trecere a Frontierei Borș, împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu, au efectuat luni pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a trei ansambluri rutiere, unul dintre acestea fiind încărcat cu haine second hand care erau de fapt deşeuri, iar celelalte două conţinând deșeuri de sticlă, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru astfel de importuri. În total, cele trei vehicule transportau 54.619 de kilograme de deşeuri.

Nou transport de deșeuri, depistat în Constanța. De unde au venit

La punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II a fost depistat un automarfar încărcat cu îmbrăcăminte și textile cu grad ridicat de uzură. Autoritatile au stabilit ca produsele sunt, de fapt, deşeuri, în greutate totală de 16.000 de kilograme.

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au identificat un container, sosit din Germania, în se aflau paleţi încărcaţi cu 25.570  kilograme de deşeuri cauciuc, marfă care nu corespunde cu datele declarate și cuprinse în documentele folosite la autoritatea vamală.

Deșeurile au fost încărcate din Germania, Anglia,Turcia și Grecia, urmând să ajungă în diferite localități din țara noastră.

În toate cazurile, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijloacele de transport în cauză și mărfurile transportate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454707.52RON
1 ETH = 15573.56RON
1 LTC = 481.84RON
1 XRP = 12.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel