Când vor fi plătite pensiile. Premierul a lămurit lucrurile

Mara Ivan |
Data publicării:
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, miercuri, că în prezent România nu este pregătită pentru pensionarea obligatorie la 70 de ani.
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, miercuri, că în prezent România nu este pregătită pentru pensionarea obligatorie la 70 de ani.

Premierul Ludovic Orban a declarat luni seară că pensiile vor fi plătite în scurt timp, iar cauza care a generat o decalare faţă de termen o reprezintă zilele libere de sărbători.

"Din cauza faptului că au fost zile libere există, nici măcar nu putem să îi spunem întârziere, o decalare a termenului de plată a pensiilor. Pensiile vor fi plătite cu o decalare de trei-patru zile, care s-a datorat faptului că au existat zile libere şi că, practic, astăzi e prima zi lucrătoare. (...) Atâtea fake news-uri am văzut pe tema pensiilor, atâtea fake news provocate în fiecare zi fără să aibă nicio sursă, pur şi simplu numai de a menţine o dezbatere pe Legea pensiilor. (...) Noi am prevăzut în Legea bugetului de stat banii necesari pentru aplicarea Legii pensiilor, ca să fie limpezi toate lucrurile pe tema asta", a afirmat premierul la un post de televiziune.

Citește și Salarii minime. Reglementări valabile pentru 2020

Orban a mai spus că PNL îşi menţine poziţia faţă de pensiile speciale şi chiar s-a discutat despre posibilitatea convocării unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru desfiinţarea acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415610.87RON
1 ETH = 7849.61RON
1 LTC = 379.86RON
1 XRP = 9.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17407.780.19%
BET-BK3251.770.15%
BET-EF947.940.20%
BET-FI60609.240.02%
BET-NG1257.820.31%
BET-TR38387.070.19%
BET-TRN37312.120.19%
BET-XT1490.120.15%
BET-XT-TR3230.170.15%
BET-XT-TRN3146.450.15%
BETAeRO851.081.04%
BETPlus2566.210.17%
RTL38868.030.23%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel