Când vine pensia în luna februarie? CNPP răspunde la întrebare

DCBusiness Team |
Data publicării:
Sunt reguli care ar trebui respectate
Sunt reguli care ar trebui respectate

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) răspunde la această întrebare cu toate detaliile necesare. 

Conform CNPP, pensiile se achită, prin cont curent sau cont de card, în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni. Având însă în vedere că data de 12 pică într-o zi de duminică, este posibil ca, în această lună banii să intre pe 13 februarie. 

În privința pensiilor prin poștă, ele se achită în intervalul 1-15 ale fiecarei luni, la domiciliul beneficiarilor. Dar dacă aceștia nu sunt găsiți acasă, cât timp se reține pensia la Oficiul poștal? Răspunsul vine tot de la CNPP. 

Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată.

Taloanele mov

Pentru  persoanele care încasează pensia în cont curent sau cont de card, în situația în care nu au fost găsite acasă și au fost avizate, documentele de informare cu privire la sumele plătite (taloanele mov), nesolicitate de beneficiari, se păstrează la sediul oficiului poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs.

Începând cu drepturile aferente lunii martie 2021, taloanele mov vor fi arhivate la sediul Oficiului Județean de Poștă, respectiv al Oficiilor Poștale de sector pe o perioadă de 24 luni, fără a mai fi restituite caselor teritoriale de pensii.

Aceste documente de informare pot fi transmise, la cerere, la domiciliul persoanelor interesate – beneficiari sau împuterniciții acestora. După expirarea celor 24 de luni, documentele de informare vor fi transmise către casele teritoriale de pensii, precizează CNPP pe site-ul său. 

Citește și Indemnizație pentru pensionari. Decizia CCR este foarte clară

Prin Decizia 561/2022, CCR a admis o excepție de neconstituționalitate ridicată în 2018, și a stabilit că “sintagma «sistemului public de pensii» din titlul Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, precum și din cuprinsul art. 1 alin. (1) din aceeași lege este neconstituțională”.

Legea luată în discuție de judecătorii CCR stabilește dreptul la o indemnizație lunară în beneficiul pensionarilor care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.....

Citește și Documentele privind pensia pot fi depuse şi online, prin email sau prin portalul CNPP

Solicitanţii care au acces la poșta electronică, respectiv e-mail, vor transmite solicitarea în atenția casei de pensii căreia îi este arondat, la adresele specificate pe site-ul instituției în cauză.

În acest sens, solicitantul:

descarcă formularele necesare;completează formularele;semnează olograf formularele;transmite formularele către instituția responsabilă, în format: .JPEG, .JPG, .PNG, .XML, .CMS sau .PDF;transmite în același e-mail și numărul de telefon la care poate fi contactat....

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415383.42RON
1 ETH = 7876.83RON
1 LTC = 380.21RON
1 XRP = 9.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel