Când vine CICLONUL! România va fi lovită de furtuni NĂPRASNICE

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
În doar câteva ore se va întâmpla
În doar câteva ore se va întâmpla

Furtuni puternice lovesc România din această noapte. Un ciclon format în Marea Neagră va aduce rafale de vânt de până la 90 de km/h, a anunțat Gabriela Băncilă, meteorolog ANM, la Antena 3. 

”Pentru a vedea cât este de aproape acest ciclon, ne putem uita la imaginile satelitare, care indică faptul că el se află, în momentul de față, deasupra Mării Negre, a bazinului central vestic. Tendința pentru următoarele ore este aceea de a se apropia din nou de țara noastră, de partea de sud-est a României. Spun din nou, pentru că acest ciclon afectează România și, în general, zona Peninsulei Balcanice, inclusiv țările din vecinătatea noastră, încă de marți”, a explicat Gabriela Băncilă.

Potrivit spuselor sale, în ceea ce privește zona Capitalei, ”trebuie să știți că ploile vor începe încă din această noapte. Dacă este să ne uităm la distribuția câmpului de precipitații indicat de imaginile radar, vedem că ploile, asociate acestor sisteme noroase, sunt deja prezente în partea de sud a Moldovei, în zona de nord a Dobrogei și se deplasează din spre nord-vest către sud și sud-vest, urmând să înceapă să plouă și în Capitală, din nou, după reprizele de ploaie din din această după-amiază”, a detaliat specialistul ANM, la Antena 3.

Citește și Coduri galbene de inundaţii pe râuri din şase judeţe

Gabriela Băncile a subliniat că ”cea mai probabilă traectorie despre care vorbim în momentul de față este aceea de a afecta partea de sud-est a țării, adică sudul Moldovei, inclusiv zona Carpaților de Curbură, zona Dobrogei și zona Bărăganului.

Pentru a vorbi despre o avertizare cod roșu, fie că ne referim la București, fie că ne referim la altă zonă din țară, ar trebui să vorbim despre o situație în care fie s-au acumulat cantități de apă într-un interval relativ scurt, de 50-60 de l/mp, iar în continuarea acestor cantități, în zona respectivă să se mai cumuleze încă pe atât, adică să ajungem la cantități de 80-100 de l/mp”, a spus meteorolog ANM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.6059
Diferența 0.0061
Zi precendentă 4.5998
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.6059 RON
GBP flag1 GBP = 5.9635 RON
CHF flag1 CHF = 5.2114 RON
AUD flag1 AUD = 2.9077 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.2194 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4415 RON
SEK flag1 SEK = 0.4618 RON
XAU flag1 XAU = 463.3913 RON
Monede Crypto
1 BTC = 399427.15RON
1 ETH = 8777.46RON
1 LTC = 398.87RON
1 XRP = 9.89RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel