Când se vor putea înscrie fermierii pentru Programul Rabla Tractoare. Răspunsul dat de Laurențiu Neculaescu, președintele AFM

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Tractor / sursa foto: Freepik.com / @roman_babakin
EXCLUSIV
Tractor / sursa foto: Freepik.com / @roman_babakin

Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Neculaescu a dat câteva detalii importante, prezent fiind în studioul DCNews, despre pașii pe care trebuie să îi urmeze fermierii pentru a obține un tractor nou, dar mai ales când s-ar putea înscrie pentru a primi această finanțare.

Tractoarele sunt alese astfel încât să respecte normele de mediu, deci unele ale căror emisii de carbon sunt reduse la minimum. Conform estimărilor președintelui AFM vor exista circa 2.000 de beneficiari ai acestor granturi.

”Aceste tractoare vor fi cu cea mai scăzută normă de poluare, Stage 5. Ne-am gândit să ne adresăm unei categorii care, din păcate, nu a beneficiat niciodată de finanțare. Vorbim de persoanele fizice care au certificat de producător. Punem la dispoziție 500.000 lei pentru acest program în care își pot achiziționa un tractor de 55.000 euro cu tot cu TVA. Dacă (beneficiarul) are nevoie de un tractor care nu este scump, poate să achiziționeze, până la plafonul de 55.000 euro și utilajele aferente tractorului, în funcție de ce domeniu activează, poate are nevoie de remorcă, semănătoare sau plug.

Gazda emisiunii, jurnalistul Bogdan Chirieac, l-a întrebat pe Laurențiu Neculaescu ce poate face un fermier în cazul în care vrea un tractor mai scump. Răspunsul acestuia a fost că aceștia pot în continuare să beneficieze de acest grant dacă vine cu o completare a sumei de care are nevoie pentru a cumpăra tractorul dorit.

De asemenea, președintele AFM a afirmat că prioritate au tinerii fermieri.

”Spre deosebire de Programul Casa Verde, intervine o schemă de finanțare, fiind pe domeniul agriculturii, iar aici grantul AFM-ului este în cuantum de 80% dacă ești fermier și ai până în 40 de ani, dacă nu te încadrezi în aceste condiții, grantul este de 65%, pentru diferență trebuie să vină fiecare aplicant cu restul de bani.

Este prima dată când Administrația Fondului pentru Mediu are un program de genul acesta și am vrea să primim feedback în această perioadă de două săptămâni cât este ghidul în dezbatere publică, să știm dacă am gândit bine mecanismul sau modul de derulare al programului și dacă ceea ce am gândit noi satisface nevoia acestor agriculori.”

 

Fermierii își pot casa mașinile pentru a obține finanțare pentru tractoare

Laurențiu Neculaescu a mai vorbit și despre pașii pe care trebuie să îi urmeze fermierii pentru a obține aceste finanțări. Conform spuselor sale beneficiarul, la momentul depunerii în aplicația informatică, ”trebuie să aibă certificatul de producător eliberat de primăria pe raza căreia activează și certificatele fiscale care arată că nu are datorii la bugetul de stat, acestea sunt toate documentele

Programul va funcționa similar cu programul Rabla, cel cu mașini. Trebuie să caseze fie un tractor, fie o mașină veche, pentru că principalul scop este trecerea către o agricultură vede. Cu acel bon de distrugere a vehiculului casat, se duce la un dealer, își alege un tractor, depune acele documente, delerul le verifică, îl validează în aplicația informatică pusă la dispoziție de AFM, după care cetățeanul își ridică tractorul, și plătește valoarea tractorului, mai puțin cât a solicitat de la AFM. Banii nu ajung la cetățean, ci la dealerul de tractoare”.

Dacă totul decurge ok, în urma consultărilor, cred că într-o lună de zile vom deschide aplicația informatica și oamenii se pot înscrie, începând cu luna noiembrie. Cred că bugetul se va epuiza în câteva minute pentru că din ce am discutat cu asociațiile în domeniu, sunt extrem de interesați și își doresc foarte tare un program de acest fel. Vom vedea, dacă este un program de succes, așa cum este și Casa Verde, poate Administrația Fondului pentru Mediu va relua o nouă sesiune de finanțare.

VIDEO:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9756
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7452
Diferența 0.0022
Zi precendentă 4.743
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9756 RON
USD flag1 USD = 4.7452 RON
GBP flag1 GBP = 6.0219 RON
CHF flag1 CHF = 5.2915 RON
AUD flag1 AUD = 3.0088 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3224 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4342 RON
XAU flag1 XAU = 402.6298 RON
Monede Crypto
1 BTC = 496239.92RON
1 ETH = 18388.03RON
1 LTC = 571.37RON
1 XRP = 12.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16895.56-1.52%
BET-BK3143.67-1.46%
BET-EF917.15-1.42%
BET-FI61075.95-0.93%
BET-NG1215.56-1.23%
BET-TR37257.72-1.52%
BET-TRN36214.44-1.52%
BET-XT1455.11-1.43%
BET-XT-TR3154.33-1.43%
BET-XT-TRN3072.51-1.43%
BETAeRO889.39-0.91%
BETPlus2498.35-1.53%
RTL37628.57-1.48%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel