Când se plătesc pensiile în decembrie și când începe tipărirea noilor cupoane

DCBusiness Team |
Data publicării:
Ce trebuie să știe pensionarii
Ce trebuie să știe pensionarii

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, a explicat ce se întâmplă cu pensiile în luna decembrie și dacă mai este timp pentru tipărirea noilor cupoane.

”După cum bine știți, există foarte clar o convenție între Casa Națională de Pensii și Compania Națională de Poștă în care se spune foarte clar, acolo sunt stipulate termenele de livrare a pensiilor la domiciliu.

Exact cu data de 1 ale fiecărei luni noi virăm pensiile către beneficiarii noștri, pensionarii. Deci, 1 fiind zi nelucrătoare, exact cu data de 2, deja pensiile vor fi achitate către beneficiarii noștri, pensionarii. Chiar am avut o discuție cu domnul director general al Companiei Naționale. M-a asigurat domnul director că totul este în regulă și începând cu data de 2 decembrie vor fi achitate. 

Termenele de livrare a pensiilor sunt foarte bine stipulate în Convenție. Începând cu un intervalul 1-15 ale fiecărei luni, Compania Națională de Poștă trebuie să achite toate pensiile beneficiarilor noștri care au optat pentru această modalitate de plată, respectiv prin mandat poștal. Pe lângă acestea, mai avem și pensiile unde pensionarii au optat ca modalitate de plată prin cont bancar, unde se vor vedea și acestea în jur de data de 12-13 ale lunii”, a subliniat președintele Casei Naționale de Pensii Publice la postul de televiziune Antena3 CNN

Cum vor arâta noile cupoane de pensii

Noile cupoane de pensii vor cuprinde informații noi. În primul rând, va fi trecută noua valoare a punctului de pensie, de 1784 de lei, a cărui majorare a fost decisă de coaliția aflată la guvernare. Ceea ce rămâne neschimbată este suma pensiei, care se va regăsi, la fel ca și până acum, în partea dreaptă, sus, a cuponului. În plus, pe cupon va apărea și valoarea ajutoarelor acordate. În cazul pensiilor de sub 1500 de lei, ele se ridică la 1000 de lei, livrate în două tranșe. Prin urmare, pe cupon va apărea și cifra de 500 de lei reprezentând respectivul ajutor. 

Va fi timp suficient pentru operarea tuturor modificărilor necesare, mai ales că nu există încă un act normativ unde să se regăsească noua valoare a punctului de pensie. Există timp suficient pentru a tipări cinci millioane de cupoane, astfel încât pensiile să ajungă la timp la oameni?

”Orice decizie a coaliției de guvernare trebuie transpusă într-un act normativ, publicat în Monitorul Oficial. În acest moment, de fapt chiar astăzi și mâine lucrăm intens cu colegii de la Ministerul Muncii, de la Casa Națională de Pensii pentru a reuși să finalizăm acest act normativ, astfel încât săptămâna viitoare să intre, probabil, în ședință de Guvern pentru a fi adoptat. Suntem în grafic, nu avem întârzieri, este timp, astfel încât noi aici, la Casa Națională de Pensii să ne mobilizăm, să reușim să facem toate acele activități specifice nouă. Este vorba despre niște lucruri strict tehnice, de actualizare a tuturor parametrilor în baza de date”, a spus Daniel Baciu la Antena3 CNN. 

În cât timp trebuie tipărite cupoanele?

”Tipărirea începe undeva în jurul datei de 15 decembrie”, a precizat președintele Casei Naționale de Pensii Publice. 

Citește și Pensii 2023. Când se tipăresc taloanele cu majorările incluse

„Când se face această actualizare, majorarea punctului de pensie, noi trebuie să consolidăm baza de date pentru că nu se modifică doar valoarea punctului de pensie, avem şi alţi parametri care derivă din acestă valoare a punctului de pensie. Această consolidare a punctului de pensie la nivel central trebuie făcută mai înainte astfel încât noi plătim pensiile, începând cu prima zi a lunii.

Aceste operaţiuni trebuie să le avem de mai înainte clar stabilite. Undeva în a doua jumătate a lunii noiembrie noi trebuie să avem aceste date deja pentru a putea face aceste operaţiuni specifice Casei Naţionale de Pensii pentru a putea ca la 1 ianuarie 2023 să avem deja fluturaşii tipăriţi cu noile valori ale pensiilor”, a spus șeful CNPP la România TV. ... Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9755
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.7397
Diferența -0.0055
Zi precendentă 4.7452
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9755 RON
USD flag1 USD = 4.7397 RON
GBP flag1 GBP = 6.0232 RON
CHF flag1 CHF = 5.3041 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3096 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.6495 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471940.65RON
1 ETH = 17098.33RON
1 LTC = 500.51RON
1 XRP = 10.57RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16760.96-2.30%
BET-BK3128.67-1.93%
BET-EF909.36-2.26%
BET-FI61168.98-0.78%
BET-NG1204.39-2.13%
BET-TR36961.12-2.30%
BET-TRN35926.12-2.30%
BET-XT1445.17-2.10%
BET-XT-TR3132.80-2.10%
BET-XT-TRN3051.54-2.10%
BETAeRO887.17-1.16%
BETPlus2478.51-2.31%
RTL37311.21-2.31%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel