Aceasta reprezintă un atac direct asupra politicii economice implementate de Uniunea Europeană de la criza din 2008. Obișnuit să critice modul în care UE își gestionează economia, Mario Draghi a făcut un pas mai departe când a fost invitat să vorbească în cadrul unui dineu la Paris, în fața unor economiști precum Pierre-Olivier Gourinchas, economist-șef al FMI, sau Maurice Obstfeld, unul dintre predecesorii acestuia.

Pentru italianul care a fost președinte al BCE și fost prim-ministru al Italiei, problema Europei constă în faptul că cei responsabili de economia continentului stau cu „piciorul apăsat pe frână” încă de la marea criză financiară, cum o numesc americanii, în loc să accelereze atât politicile monetare, cât și cele bugetare. Pe scurt, declinul economiei UE comparativ cu cea americană este o alegere – poate nu una conștientă, dar cu siguranță o consecință logică a politicilor adoptate în ultimii 15 ani.

Cererea internă prea scăzută

Mario Draghi, autorul unui raport alarmant despre economia europeană publicat în septembrie anul trecut, raport care a stârnit numeroase reacții în capitalele europene, constată că, foarte curând după criză, politica bugetară a devenit restrictivă în Europa, iar investițiile au stagnat, la fel ca și creditarea bancară. „În consecință, cererea internă ca procent din PIB-ul zonei euro a ajuns la limita inferioară a economiilor avansate”, remarcă acesta.

În Statele Unite, cererea a crescut cu 40% mai rapid decât în zona euro, iar acest lucru se datorează în mare parte sprijinului din bani publici. Statul american prezintă deficite publice primare – adică înainte de plata dobânzilor datoriei – mult mai mari decât cele ale europenilor, luate în ansamblu. „Guvernul american a injectat de 14 ori mai multe fonduri în economie”, estimează Draghi.

În același timp, creșterile salariale din Europa au fost moderate pentru a comprima cererea și a câștiga competitivitate. Creșterea anuală medie a salariilor reale a fost de aproape patru ori mai mare în Statele Unite decât în zona euro.

O situație care nu mai poate continua

Consecința acestei politici este că „zona euro a devenit un exportator structural de capitaluri, excedentul contului curent depășind constant 3% din PIB după 2012”, explică fostul premier italian. Iar aceste fluxuri de economii s-au îndreptat către Statele Unite, atrase de randamente mai mari. Pe scurt, „decidenții europeni au manifestat o preferință pentru o combinație economică particulară: o abordare bazată pe exploatarea cererii externe și exportul de capitaluri, totul susținut de niveluri scăzute ale salariilor”, rezumă Mario Draghi.

„Această situație nu mai pare sustenabilă”, adaugă el. Pe de o parte, industria chineză își îmbunătățește tehnologia și câștigă cote de piață în detrimentul europenilor pe piețele internaționale. În plus, consumul redus din China afectează exporturile europene către această țară.

Pe de altă parte, vânzările de bunuri industriale către americani au crescut semnificativ în ultimii ani, datorită dinamismului economiei lor. Însă, odată cu alegerea lui Donald Trump, care dorește „reechilibrarea cererii mondiale și eliminarea excedentelor comerciale ale principalilor săi parteneri” prin taxarea importurilor, acest motor al economiei europene riscă să se oprească complet.

Productivitate mai scăzută

Deoarece piața europeană nu este cu adevărat unificată, productivitatea este mai scăzută de această parte a Atlanticului, companiile de pe Vechiul Continent neavând parte de aceleași economii de scară ca omoloagele lor americane. În schimb, din cauza unei creșteri economice mai slabe, UE nu poate aplica o politică bugetară la fel de agresivă ca cea a Statelor Unite.

Mai mult, Europa fiind mult mai deschisă decât alte regiuni – exporturile și importurile reprezentând 55% din PIB-ul său, comparativ cu doar 25% în Statele Unite –, orice stimul fiscal european se traduce printr-o creștere a importurilor. Toate acestea accentuează lipsa de creștere economică a UE și incapacitatea sa de a-și îmbunătăți productivitatea.

Nevoie urgentă de schimbări

În plus, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare, care stimulează câștigurile de productivitate pe termen lung, tind să crească odată cu cererea. Dacă cererea nu crește, este dificil să se dinamizeze inovația. Mai mult, așa cum subliniază Mario Draghi, „băncile din Europa acordă de aproximativ șase ori mai multe împrumuturi companiilor imobiliare […] decât celor din domeniul noilor tehnologii”.

Pe scurt, Europa are nevoie urgentă de schimbări. În caz contrar, „costurile pentru menținerea modelului nostru social vor fi gigantice”, avertizează Mario Draghi.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.