Câmpul cu plastic din Croația, imaginile dezastrului ecologic produs de oameni VIDEO

Oana Pavelescu |
Data publicării:

Recent a fost postat pe rețelele de socializare un filmuleț în care se vede un cîmp din Croația care a fost acoperit cu pungi din plastic după ce au fost aduse de vântul unei furtuni. Imaginile sunt deprimante și înspăimântătoare.

Poluarea cu plastic este ''o catastrofă în desfăşurare'' pe care o ''ignorăm pe riscul nostru'', a avertizat naturalistul britanic Sir David Attenborough după anunţarea descoperirii unor obiecte din plastic în abisurile oceanice, relatează marţi Press Association. 

Naturalistul şi activistul pentru protecţia mediului a declarat că plasticul prezent în mări şi oceane reprezintă o ''problemă globală'' ce necesită o reacţie la nivel internaţional. 

Victor Vescovo, un explorator american care a reuşit să realizeze două scufundări în regiunile abisale cu ajutorul unui submersibil, la 10.928 de metri, respectiv 10.927 de metri, atingând cel mai adânc punct de pe suprafaţa Pământului, a relatat că a descoperit în Groapa Marianelor din Oceanul Pacific deşeuri care ''proveneau din activităţi umane''. Este vorba despre o pungă de plastic şi un ambalaj pentru dulciuri, notează Press Association. 

A ''sosit timpul'' ca liderii lumii să ia măsuri în privinţa poluării cu plastic, a declarat Attenborough în publicaţia britanică ''I''. 

Citește și: Europenii spun adio obiectelor din plastic de unică folosință

''Eu însumi am văzut efectele poluării cu plastic asupra unora dintre cele mai valoare specii de pe planeta noastră şi a zonelor naturale - o catastrofă în desfăşurare, prea mult timp ignorată'', a precizat expertul. ''Însă o ignorăm pe riscul nostru'', a adăugat el. 

Comentariile lui David Attenborough vin la scurt timp după publicarea unui important raport potrivit căruia circa un milion de specii de animale şi plante sunt deja în pericol de extincţie, în ritm accelerat, iar natura ce permite omenirii să trăiască este condamnată să îşi continue declinul în lipsa unei "schimbări profunde" a modelelor de producţie şi de consum. Raportul publicat la începutul lunii mai de grupul de experţi ai ONU în domeniul biodiversităţii (IPBES) prezintă o imagine sumbră a viitorului. Cei cinci principali vinovaţi sunt clar identificaţi în textul la care au lucrat 450 de experţi timp de trei ani: utilizarea terenurilor (agricultură, defrişări), exploatarea directă a resurselor (pescuit, vânătoare), schimbările climatice, poluarea şi speciile invazive. Potrivit studiului, poluarea cu plastic a mărilor şi oceanelor a crescut de zece ori din 1980 până în prezent, aceste deşeuri afectând vieţuitoarele acvatice. 

Totodată, un raport al Tearfund publicat marţi avertizează cu privire la impactul poluării cu plastic asupra sănătăţii omului. Cercetarea sugerează că o persoană moare la fiecare 30 de secunde în ţările în curs de dezvoltare din cauza afecţiunilor provocate de poluarea cu plastic şi deşeuri. ''Raportul este unul dintre primele care evidenţiază impactul poluării cu plastic nu doar asupra faunei sălbatice ci şi a celor mai săraci oameni din lume'', a notat David Attenborough. ''Posibilitatea omenirii de a produce acest material pe scară industrială ne depăşeşte cu mult capacitatea de gestionare şi, în consecinţă, plasticul ne sufocă râurile şi mările", a completat naturalistul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.7768
Diferența -0.0092
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9853 RON
CHF flag1 CHF = 5.3054 RON
AUD flag1 AUD = 2.9668 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4204 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 403.3538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 452319.35RON
1 ETH = 16181.03RON
1 LTC = 479.59RON
1 XRP = 10.44RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16924.440.40%
BET-BK3171.480.61%
BET-EF917.910.21%
BET-FI61555.920.40%
BET-NG1214.170.03%
BET-TR37321.230.40%
BET-TRN36276.180.40%
BET-XT1459.850.35%
BET-XT-TR3164.590.35%
BET-XT-TRN3082.500.35%
BETAeRO875.890.46%
BETPlus2501.930.39%
RTL37682.870.47%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel