Călin Rangu: ISF împreună cu ASE au singurul master de actuariat din România

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Călin Rangu, șeful ISF
Călin Rangu, șeful ISF

Călin Rangu, președintele Institutului de Studii Financiare, a oferit detalii despre felul cursurilor care se organizează la instituția pe care o conduce, la interviurile DCBusiness și DCNews.

Șeful ISF a spus că aceste cursuri nu se adresează obligatoriu doar brokerilor care se și certifică aici, aici se organizează și diverse cursuri de management, de formatori, social selling, leadership etc. Cătălin Rangu a mărturisit în acest context că unul dintre cei mai importanți clienți ai ISF este o bancă și sunt mulți cei din această zonă care urmează cursurile organizate aici.

”Cursurile sunt de două feluri, unele cursuri sunt de participare altele de absolvire, la unele este necesar un examen la altele nu”, a explcat Cătălin Rangu.

Citește și: Rangu despre meseria de broker: E bănoasă

”ISF emite inclusiv certificări internaționale. De pildă cei care urmează cursurile Chartered of Insurance Institute pot să se certifice la noi, aceștia ne mai având nevoie să plece din nou în Marea Britanie”, a mai spun Călin Rangu.

Șeful ISF a mai dezvăluit că instituția are un master împreună cu ASE-ul, singurul master de actuariat din România, aceștia fiind practic matematicieni care se ocupă de măsurarea și gestionarea riscului și a incertitudinii într-o firmă de asigurări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența 0.0007
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6113
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.5966
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6113 RON
GBP flag1 GBP = 5.9508 RON
CHF flag1 CHF = 5.2163 RON
AUD flag1 AUD = 2.9178 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2367 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4389 RON
SEK flag1 SEK = 0.4589 RON
XAU flag1 XAU = 448.2116 RON
Monede Crypto
1 BTC = 404109.98RON
1 ETH = 9384.32RON
1 LTC = 432.17RON
1 XRP = 10.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17438.31-0.04%
BET-BK3268.18-0.09%
BET-EF948.820.07%
BET-FI61935.240.34%
BET-NG1257.280.17%
BET-TR38454.39-0.04%
BET-TRN37377.55-0.04%
BET-XT1495.670.02%
BET-XT-TR3242.260.02%
BET-XT-TRN3158.210.02%
BETAeRO852.19-0.88%
BETPlus2573.280.00%
RTL38888.710.06%

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt1
YesMy - smt4.5.3
pixel