Calendar ortodox 10 iunie 2021. Este sărbătoare cu cruce roşie

Delia Gheață |
Data publicării:
Există și o serie de tradiții
Există și o serie de tradiții

Astăzi, 10 iunie, este sărbătoarea importantă pentru creştinii ortodocşi, notată cu cruce roşie în calendarul ortodox, de Înălţarea Domnului. Mai exact, astăzi se împlinesc 40 de zile de la Învierea Domnului.

Creştinii sărbătoresc joi Înălţarea Domnului, cunoscută, la ortodocşi şi ca Ispasul sau Paştele Cailor, ultima zi în care se pot înroşi ouă până la Paştele viitor. Se taie miei, iar în unele zone oamenii se "bat" cu leuştean, ca să fie feriţi de rele şi de boli.

În toate bisericile se fac slujbe de pomenire a eroilor, aşa cum se întâmplă deja de 96 de ani, de când la Înălţarea Domnului este marcată și Ziua Eroilor.

Toţi creştinii ortodocşi cinstesc joi Înălţarea Domnului. Începând din secolul al IV-lea, Înălţarea este celebrată atât în Răsărit, cât şi în Apus, la 40 de zile după Paşte, întotdeauna într-o zi de joi. Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii.

Citește și Calendar ortodox 6 iunie 2021. Sfântul Ilarion cel Nou

Înălţarea firii Sale omeneşti înseamnă ridicarea firii umane la slava divină. Sfântul Ioan Hrisostom spune că prin Înălţarea lui Hristos, firea noastră umană "a trecut mai presus de îngeri, s-a înălţat peste arhangheli, peste heruvimi şi serafimi şi nu s-a oprit până ce a şezut pe tronul lui Dumnezeu"

Oamenii se salută în această zi cu formulele "Hristos s-a Înălţat!" şi "Adevărat s-a Înălţat!". Timp de patruzeci de zile de la Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că el este Mântuitorul înviat.

La sfârşitul celor 40 de zile, Mântuitorul s-a arătat pentru ultima dată ucenicilor săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, s-a înălţat la cer sub privirile lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5556
Diferența 0.0125
Zi precendentă 4.5431
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.5556 RON
GBP flag1 GBP = 5.8053 RON
CHF flag1 CHF = 5.3084 RON
AUD flag1 AUD = 2.7506 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.2089 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4168 RON
SEK flag1 SEK = 0.4545 RON
XAU flag1 XAU = 440.1817 RON
Monede Crypto
1 BTC = 358128.79RON
1 ETH = 7000.32RON
1 LTC = 327.00RON
1 XRP = 8.71RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Cristian Pârvan / Foto: Agerpres / Cristian Nistor

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel