Cafeaua la automat, controlată la ingrediente

DCBusiness Team |
Data publicării:
Automatele vor trebui să primească autorizație de la ANSVSA
Automatele vor trebui să primească autorizație de la ANSVSA

Automatele de cafea vor fi vizate de o acţiune de control la nivel naţional, iar Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va autoriza funcţionarea fiecărui aparat, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Marius Pîrvu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

"În prezent, avem o acţiune de control care va începe la nivel naţional şi care se referă la automatele de cafea. Acestea, în momentul de faţă, în urma specificaţiilor tehnice transmise de către producător, reiese că nu au dreptul să funcţioneze outdoor, ci numai indoor. De asemenea, nu au voie să funcţioneze decât dacă sunt branşate la o reţea de apă şi trebuie să se scrie pe eticheta lor ceea ce beţi, respectiv cafea sau... cafea cu albitor, pentru că nu vorbim despre cafea cu lapte, ci cafea cu înălbitor de rufe, de ce vreţi dumneavoastră...Machiatto nu e machiatto... La automatele de cafea "nicht" cafea măcinată. Intrăm în foarte multe amănunte. Din nefericire, nu voi încasa eu, ca de obicei. Noi decât constatăm şi sunt alte entităţi care vor face asta. ANSVSA va trebui să meargă la fiecare loc în care un automat de cafea se instalează. Acolo va primi autorizaţie de funcţionare. Deja, am dat informări către ANSVSA şi ANAF", a afirmat Pîrvu.

Citește și: Românii beau 14.000 de tone de cafea într-un an

Acesta a adăugat că instituţia pe care o conduce a discutat cu patronatele din domeniu "cărora le-am spus, de bun-simţ, să le scoată ei, ca să nu venim să le scoatem noi".

"Am discutat cu patronatele cărora le-am spus, de bun-simţ, să le scoată ei ca să nu venim să le scoatem noi... Ei au spus că le vor scoate în următoarea perioadă, de 14-15 zile, după care se vor duce frumos ca orice cetăţean civilizat să desfăşoare o activitate să-şi ia toate autorizaţiile necesare să funcţioneze. Înainte nu existau nişte norme, aceste automate fiind amplasate în baza unei autorizaţii acordate de către primărie, nu de ANSVSA. Mai vorbim aici şi de o fiscalizare aici. Ca idee, sunt cam 100.000 de automate... deci, nu sunt puţine. Vrem să ştim că atunci când mergem la mare şi vrem să ne luăm o cafea de la automat să nu fie cu nisip...", a menţionat şeful ANPC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 512309.08RON
1 ETH = 16424.14RON
1 LTC = 596.50RON
1 XRP = 15.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel