Cadrele medicale vor primi un stimulent de risc. La ce sumă se ridică

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Stimulentul de risc va fi acordat și medicilor de familie
Stimulentul de risc va fi acordat și medicilor de familie

Senatul a adoptat, marți, proiectul de aprobare a Ordonanţei Guvernului, prin care personalul medical primeşte un stimulent de risc de 2.500 de lei. Proiectul prevede şi decontarea din fonduri europene a cheltuielilor pentru echipamente medicale.

Stimulentul de risc se acordă medicilor, personalului medico-sanitar, paramedical, dar şi cel auxiliar, implicat în transport, echipare, evaluare, diagnosticarea pacienţilor infectaţi.

„Proiectul are ca obiect de reglementare aprobarea unor măsuri în vederea decontării din fonduri europene a cheltuielilor cu echipamente medicale, dispozitive medicale, dispozitive medicale şi de protecţie medicală, echipamente de transport specializat, echipamente pentru decontaminare şi suport triaj, containere de logistică medicală, formaţiuni medicale mobile diagnostic şi tratament utilizate la combaterea răspândirii coronavirusului COVID-19. De asemenea, se prevede acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună pentru medici, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicat direct în trransportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şli tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19, pe perioada stării de urgenţă. Din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de sănătate sau după caz, de la bugetul de stat. Stimulentul de risc se acordă tuturor medicilor de familie”, prevede iniţiativa legislativă.

Senatul este primă Cameră, for decizional fiind Camera Deputaţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9768
USD
Azi 4.7792
Diferența 0.0183
Zi precendentă 4.7609
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.7792 RON
GBP flag1 GBP = 5.8884 RON
CHF flag1 CHF = 5.2704 RON
AUD flag1 AUD = 2.9949 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3209 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4337 RON
XAU flag1 XAU = 422.7614 RON
Monede Crypto
1 BTC = 485896.34RON
1 ETH = 15338.51RON
1 LTC = 537.42RON
1 XRP = 14.61RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17045.360.10%
BET-BK3214.910.32%
BET-EF925.780.06%
BET-FI63410.440.63%
BET-NG1230.46-0.16%
BET-TR37587.860.10%
BET-TRN36535.340.10%
BET-XT1471.140.12%
BET-XT-TR3189.060.12%
BET-XT-TRN3106.340.12%
BETAeRO898.400.54%
BETPlus2517.970.11%
RTL37956.960.11%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel