BVB închide optimist prima zi a săptămânii. Cele mai bune evoluții: SOCEP, SSIF Broker Financial Group şi Altur

DCBusiness Team |
Data publicării:
Bursa de Valori București
Bursa de Valori București

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de luni, cu o valoare a tranzacţiilor de 83,33 milioane de lei (16,38 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 1,35%, până la valoarea de 13.987,44 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a crescut cu 1,31%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 1,19%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a câştigat 0,42%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa pe plus cu 1,12%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat o apreciere de 0,83%.

Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a înregistrat o majorare de 0,53%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, cu 14,635 milioane de lei, cele ale Romgaz, cu 8,732 milioane de lei, şi titlurile Hidroelectrica, cu 7,176 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile SOCEP (+6,82%), urmate de titlurile SSIF Broker Financial Group (+6,69%) şi de titlurile Altur (+6,47%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile SIF Hoteluri (-15%), UAMT (-5,26%) şi Şantierul Naval Orşova (-4,6%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 469874.95RON
1 ETH = 15934.99RON
1 LTC = 434.79RON
1 XRP = 6.93RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17141.70-0.93%
BET-BK3177.49-1.37%
BET-EF923.58-0.62%
BET-FI60036.55-1.03%
BET-NG1213.44-0.51%
BET-TR37803.17-0.94%
BET-TRN36744.44-0.94%
BET-XT1471.14-0.96%
BET-XT-TR3189.28-0.97%
BET-XT-TRN3106.54-0.97%
BETAeRO907.00-1.60%
BETPlus2537.04-0.91%
RTL38048.60-0.67%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel