Bursele mondiale au revenit pe verde în așteptarea următorului test de rezistență

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Urmează un nou hop
Urmează un nou hop

Piețele bursiere mondiale și-au continuat tendința pozitivă vineri dimineață, după ce Congresul american a spulberat amenințarea intrării Statelor Unite în incapacitate de plată.

Următorul test va fi reacția la publicarea unui indicator cheie al SUA, și anume cel al ocupării forței de muncă. Până atunci, în Europa, Parisul a câștigat, în cursul dimineții de vinri, 0,97%, Londra 0,65%, Frankfurt 0,82% și Milano 0,63%. Piețele asiatice au fost în bună formă, în special Hong Kong, care a încheiat în creștere cu peste 4%, susținute de acțiunile tehnologice. Tokyo a terminat tot pe plus, cu 1,21%, în timp ce Shanghai a închis cu 0,79%. 

Plafonul datoriei americane, suspendat

După săptămâni de negocieri, Congresul american a votat joi suspendarea plafonului datoriei sale până în ianuarie 2025, evitând astfel intrarea țării în incapacitate de plată. Atenția se concentrează acum asupra stării economiei mondiale și, mai ales, asupra dovezilor tot mai numeroase privind o încetinire accentuată a inflației", a explicat Michael Hewson, analist la CMC Markets. 

Această "încetinire mai mare decât se aștepta a inflației" și "semnele de slăbire a cererii" fac ca "următorul pas pentru băncile centrale să fie mai complicat, deoarece acestea vor trebui să decidă dacă să slăbească ritmul sau să suspende creșterile de rate", inițiate pentru a limita inflația ridicată, potrivit analistului. Opinia investitorilor este "împărțită" cu privire la poziția pe care banca centrală americană (Fed) o va adopta la următoarea sa reuniune pe această temă, peste mai puțin de două săptămâni, "între o nouă majorare cu 25 de puncte de bază și o pauză urmată de o majorare în iulie", a spus Michael Hewson.

"Cifrele privind ocuparea forței de muncă din SUA publicate astăzi ar putea oferi un răspuns la această întrebare", consideră el. Analiștii se așteaptă la crearea a încă 195.000 de locuri de muncă și la o ușoară creștere a ratei șomajului la 3,5%. Dar principalii indicatori au depășit cu regularitate previziunile "în ultimele luni", avertizează Ipek Ozkardeskaya, analist la Swissquote Bank. În opinia sa, este probabil ca Fed "să nu mai majoreze dobânzile dacă va constata cifre mai slabe privind ocuparea forței de muncă, o creștere mai lentă a salariilor și o creștere a șomajului".

Acțiuni

Acțiunile tehnologice au urcat în Hong Kong, în special gigantul chinez de internet Baidu, care a câștigat 7,48% la sfârșitul ședinței de tranzacționare. Gigantul comerțului online JD.com (+7,00%), rivalul său Alibaba (+6,60%), gigantul mondial al jocurilor video Tencent (+5,64%) și producătorul de smartphone-uri și electronice Xiaomi (+4,68%) au crescut, la rândul lor. Sectorul industriei ușoare în plină ascensiune În Germania, Adidas (+3,30%) și Zalando (+2,41%) fiind printre cele mai bune trei companii care au înregistrat performanțe notabile la DAX la deschiderea ședinței. 

Gigantul japonez de investiții în tehnologie SoftBank Group (SBG) și-a văzut cotația acțiunilor sale urcând cu 4,29%, la 5.971 yeni. Acesta a beneficiat încă o dată de perspectiva ca filiala sa britanică Arm, un producător de microprocesoare, să fie scoasă la bursă pe Wall Street până la sfârșitul anului. Grupul american de servicii financiare Jefferies și-a îmbunătățit recent opinia asupra SBG, pe fondul vânturilor favorabile din sectorul semiconductorilor.

Materii prime și valute

Prețul petrolului era în creștere în jurul orei 08:00 GMT. Barilul de Brent din Marea Nordului creștea cu 1,28%, până la 75,23 dolari, iar barilul de WTI din SUA cu 1,05%, până la 70,92 dolari. Variațiile cursurilor de schimb au fost foarte mici. Dolarul a rămas practic neschimbat atât față de euro (+0,02%), la 0,9290 euro pentru un dolar, cât și față de lira sterlină (+0,01%), la 0,7982 lire pentru un dolar. Bitcoin a avansat cu 0,84%, la 27.093,31 dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458105.93RON
1 ETH = 15881.50RON
1 LTC = 493.69RON
1 XRP = 10.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel