Bursele europene au umbrit, la început de an, rivalele de pe Wall Street

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Entuziasm mai puternic pe Bătrânul Continent și mai ponderat peste Ocean
Entuziasm mai puternic pe Bătrânul Continent și mai ponderat peste Ocean

Într-adevăr, se pare că, la început de an, bursele europene s-au impus în fața rivalelor lor de peste Ocean. Mai mult, unii indici bursieri, precum CAC40 a reenit la nivelul nemaiîntâlnite din februarie 2022.

Profitând de o ușoară încetinire a inflației în zona euro și în Statele Unite, pe fondul robustețea pieței americane a locurilor de muncă și cu redeschiderea Chinei după lunga perioadă de carantinare impusă de o nouă explozie epidemiei de COVID-19, piețele financiare europene au început anul în forță. 

În acest context, indicele vedetă al Bursei de la Paris, CAC40, a câștigat aproape 6% în prima secvență săptămânală. Astfle, indicele francez a revenit la niveluri care nu au mai fost văzute din februarie 2022, înainte de războiul din Ucraina. 

În ultimele cinci zile, în centrul atenției s-au aflat valorile ciclice și bunurile de lux. Renault a câștigat 15,6%, Saint Gobain 14,7%, Michelin 11,3%, BNP Paribas 11%, cu Kering. Veolia a crescut cu 10,5%, iar Hermès cu 10,1%, la egalitate cu LVMH. Doar Engie, Thalès și Eurofins au pierdut teren, scăzând cu 3,3%, 2,8% și, respectiv, 1,3%. 

Indicii americani au început o redresare tehnică, în timp ce acțiunile tehnologice au încheiat anul foarte aproape de minimele anuale. 

Cu toate acestea, temerile legate de recesiune rămân în fundal, iar sezonul de câștiguri din trimestrul al patrulea ar trebui să dea tonul pentru următoarele săptămâni. 

Din punct de vedere grafic, CAC40 rămâne într-o fază de recuperare și își menține impulsul pozitiv în datele zilnice peste nivelul de 6580 de puncte, corespunzător mediei mobile de 20 de zile. Indicele se află acum aproape de o rezistență balama situată în jurul valorii de 6900 de puncte. Reacția indicelui în această zonă de preț ar trebui să fie decisivă. Traversarea sa ar deschide calea spre 7000 de puncte sau chiar 7120 de puncte prin extensie. Dacă acest lucru eșuează, ne putem aștepta la o preluare de profit, prima țintă majoră fiind 6600/6580 de puncte. 

Citește și Euforie la bursele europene, care au pășit cu dreptul în anul 2023

Bursa de la Paris a crescut cu 1,87%, cea de la Milano cu 1,90%, cea de la Frankfurt a recuperat 1,05%. În 2022, aceste piețe au pierdut aproximativ 10%, cel mai slab an din 2018 încoace. Londra a rămas închisă, la fel ca Wall Street și Zurich.

Singura publicație importantă de luni a fost indicatorul PMI pentru industria avansată din zona euro, care a scăzut conform așteptărilor. Franța s-a contractat ceva mai puțin decât se anticipa,iar Germania ceva mai mult.

Știrile se vor intensifica odată cu publicarea pe parcursul săptămânii a cifrelor privind inflația pentru mai multe țări din zona euro și a raportului lunar privind ocuparea forței de muncă în Statele Unite, vineri, care va fi punctul culminant al săptămânii.....

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9741
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9741
USD
Azi 4.7768
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.7768
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9741 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9951 RON
CHF flag1 CHF = 5.2806 RON
AUD flag1 AUD = 2.9678 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3230 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4342 RON
XAU flag1 XAU = 401.0611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 447542.83RON
1 ETH = 15971.18RON
1 LTC = 496.26RON
1 XRP = 10.30RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16720.75-1.20%
BET-BK3139.92-1.00%
BET-EF906.45-1.25%
BET-FI62020.490.75%
BET-NG1199.03-1.25%
BET-TR36872.05-1.20%
BET-TRN35839.58-1.20%
BET-XT1444.96-1.02%
BET-XT-TR3132.32-1.02%
BET-XT-TRN3051.07-1.02%
BETAeRO875.49-0.05%
BETPlus2473.22-1.15%
RTL37231.88-1.20%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel