Bursele au cea mai proastă zi din ultimii doi ani. BVB urmează trendul

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Bursa de la Frankfurt
Bursa de la Frankfurt

Bursele din toată lumea s-au prăbușit joi, după ce Wall Street a înregistrat cea mai slabă zi din ultimii aproape doi ani, pe fondul îngrijorării tot mai mari privind impactul inflației asupra creșterii economice și a profitabilității companiilor.

Publicitate

Indicele Stoxx Europe 600 s-a scufundat cu 2,3 procente, fiind tras în jos de companiile din domeniul tehnologiei și al consumului. Principalii indici din țările europene au scăzut cu peste 1%, iar indicele britanic FTSE 100 a scăzut cu 2,7 la sută. Nikkei 225 din Japonia a scăzut cu 1,9%, iar indicele Hang Seng din Hong Kong a coborât cu 2,5%.

După ce S&P 500 a scăzut miercuri cu 4 procente, contractele futures au semnalat că indicele de referință va scădea cu peste un procent la deschiderea pieței americane de joi. Scăderea indicelui înseamnă că acesta se apropie de o ”piață bear”, denumirea de pe Wall Street pentru o scădere susținută, definită în mod obișnuit ca un declin de 20 de procente de la un vârf recent. La închiderea ședinței de tranzacționare de miercuri, indicele S&P 500 scăzuse cu 18,2% față de recordul din 3 ianuarie.

Acțiunile Cisco au scăzut cu 14 procente în premarket, după ce compania americană de tehnologie a avertizat miercuri că lockdown-ul din China din pricina COVID-19, întreruperile de aprovizionare și impactul războiului din Ucraina vor elimina creșterea veniturilor în trimestrul curent. Piețele din SUA au fost deja speriate în această săptămână după ce giganții din domeniul bunurilor de consum Walmart și Target au declarat că prețurile ridicate afectează profitabilitatea și schimbă obiceiurile de consum ale clienților.

Americanii au schimbat evoluția pieței petrolului. Cotațiile au scăzut cu 2%

Scăderea acțiunilor și îngrijorările legate de creșterea globală au crescut cererea pentru siguranța relativă a obligațiunilor guvernamentale. Randamentul obligațiunilor de trezorerie americane pe 10 ani a scăzut cu 6 puncte de bază, sau 0,06 puncte procentuale, până la 2,82%, revenind la nivelul de la sfârșitul lunii aprilie și înainte ca Rezerva Federală să majoreze dobânzile cu jumătate de punct procentual. Randamentul obligațiunilor germane pe 10 ani a scăzut cu 10 puncte de bază, la 0,93%.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de joi, cu tranzacţii de 6,839 milioane lei (1,382 milioane euro), efectuate în primele 30 de minute după începerea operaţiunilor.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, a consemnat o depreciere de 1,24%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a "pierdut" 1,25%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat un declin de 1,16%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a scăzut cu 1,04%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor a deschis în scădere cu 0,48%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a depreciat cu 1,01%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era pe minus cu 1,06%.

Potrivit informaţiilor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Altur (12,79%), Socep (2,5%) şi Antibiotice (1,51%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Condmag (-5,88%), Turbomecanica (-3,69%) şi Romgaz (-3,33%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.786
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 457225.39RON
1 ETH = 16079.72RON
1 LTC = 495.30RON
1 XRP = 10.38RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel