Burse școlare 2020-2021. Valoare. Decizie de ultimă oră

Simona Haiduc |
Data publicării:
Sumele trebuie stabilite anual
Sumele trebuie stabilite anual

Având în vedere că, potrivit Legii nr. 38/2019, valoarea minimă a tuturor burselor pentru copii, fie de performanță, de merit, studiu sau de ajutor ajutor, se stabilește anual prin hotărâre de Guvern, Executivul a decis ce se va întâmpla cu aceste stimulent financiar în 2021.

Într-un comunicat al Ministerului Educației și Cercetării, se precizează că valoarea minimcă pentru fiecare dintre bursele acordate copiilor până la sfârșitul anului școlar actual va fi de 100 de lei. 

În măsura posibilităților, primăriile pot acorda mai mulți bani elevilor. 

Citește și Anisie a APROBAT! Programa şcolară pentru învăţământul special

De menționat că este prima oară când se stabilește valoarea minimă a burselor elevilor. Pentru anul școlar 2019-2020, valoarea burselor la care au avut dreptul elevii din învățământul preuniversitar s-a păstrat la nivelul din anul anterior, fără să se stabilească clar valoarea minimă a acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.5516
Diferența -0.0120
Zi precendentă 4.5636
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.5516 RON
GBP flag1 GBP = 5.9132 RON
CHF flag1 CHF = 5.1759 RON
AUD flag1 AUD = 2.9011 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1852 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0304 RON
NOK flag1 NOK = 0.4331 RON
SEK flag1 SEK = 0.4525 RON
XAU flag1 XAU = 442.3181 RON
Monede Crypto
1 BTC = 380324.00RON
1 ETH = 8856.55RON
1 LTC = 410.87RON
1 XRP = 10.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17366.780.46%
BET-BK3257.35-0.04%
BET-EF945.650.53%
BET-FI61967.73-1.17%
BET-NG1248.820.42%
BET-TR38296.650.46%
BET-TRN37224.230.46%
BET-XT1488.450.17%
BET-XT-TR3226.590.17%
BET-XT-TRN3142.960.17%
BETAeRO877.56-0.17%
BETPlus2563.410.43%
RTL38610.270.46%

Opinii

Exercițiu Sea Shield în Marea Neagră

Trump și Putin decid viitorul Ucrainei! Patru scenarii pentru România

Negocierile recente dintre președintele...

Adrian Negrescu, analist economic

Ordinul ANPC, comparat cu mercurialul lui Ceaușescu. Adrian Negrescu pune întrebarea cheie

Negrescu acuză reglementarea lui Piedone de...

În grabă / FOTO: Freepik

Economia României în 2025. Adrian Negrescu: Pericol de recesiune tehnică

Prețurile cresc, deși inflația a stagnat,...

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel