Bursa pentru ucenici. Oameni selectați de angajatori

Diana Badea |
Data publicării:
Bursă
Bursă

Peste 20 de persoane care au participat, miercuri, la prima ediţie a Bursei pentru ucenici, organizată la Sfântu Gheorghe de Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a judeţului Covasna, au fost selectate de către angajatori.

La bursă au participat 11 agenţi economici, care au oferit 97 locuri de muncă pentru ucenici în construcţii, prestări servicii, agricultură, sănătate şi producţie industrială, iar 23 dintre cei 73 de şomeri prezenţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 55 ani, au fost selectaţi de către angajatori.

Reprezentanţii AJOFM Covasna au declarat că bursa a reprezentat un bun prilej de a prezenta ucenicia ca modalitate de formare profesională la locul de muncă.

"Este o bursă specială, o bursă în care vorbim despre ucenici - ucenici însemnând acele persoane care nu au o calificare şi din acest punct de vedere îşi dau acordul să se implice în calitate de angajat - căci ucenicul va fi angajat, iar pe perioada angajării, pe o durată de la un an, doi sau trei ani, pot să înveţe meserie alături de un tutore, un mentor, alături de un responsabil pentru pregătirea lor profesională şi în prezenţa unei entităţi, instituţii care formează partea de teorie, respectiv făcând practica la angajatorul lor", a declarat directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor.

Potrivit acestuia, angajatorul care încheie un contract de ucenicie în condiţiile legii poate primi, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, suma de 2.250 lei pe lună pentru plata fiecărui ucenic.

Rata şomajului în judeţul Covasna a fost, la sfârşitul lunii august, de aproape 3,6%, în uşoară scădere faţă de luna anterioară, în evidenţele AJOFM Covasna fiind înregistrate 3101 persoane în căutarea unui loc de muncă, dintre care 480 beneficiază de indemnizaţie de şomaj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.5625
Diferența -0.0170
Zi precendentă 4.5795
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.5625 RON
GBP flag1 GBP = 5.9082 RON
CHF flag1 CHF = 5.1610 RON
AUD flag1 AUD = 2.8781 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1656 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4278 RON
SEK flag1 SEK = 0.4500 RON
XAU flag1 XAU = 439.0006 RON
Monede Crypto
1 BTC = 380580.53RON
1 ETH = 8691.93RON
1 LTC = 413.55RON
1 XRP = 10.58RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17343.60-0.09%
BET-BK3281.630.28%
BET-EF942.10-0.07%
BET-FI61483.22-1.06%
BET-NG1251.82-0.23%
BET-TR38245.52-0.09%
BET-TRN37174.53-0.09%
BET-XT1489.04-0.19%
BET-XT-TR3227.89-0.18%
BET-XT-TRN3144.21-0.18%
BETAeRO868.470.35%
BETPlus2560.91-0.10%
RTL38523.77-0.12%

Opinii

Calcule și verificări / FOTO: Freepik

Impozit de 70%. Adrian Negrescu: Este ca o confiscare a banilor românilor

Analistul financiar Adrian Negrescu a...

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Comunicate de presa

ANAF / Foto: DCBusiness
Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel