Bursa Istanbul suspendă tranzacţiile, după un declin de 6,38%

Delia Gheață |
Data publicării:
O decizie luată din motive de precauție
O decizie luată din motive de precauție

O decizie luată pe fondul rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale. 

Publicitate

Bursa din Istanbul a decis luni activarea mecanismului ''circuit breaker'' (suspendarea tranzacţiilor), după ce indicele principal a scăzut cu 6,38% în predeschiderea şedinţei de luni, în urma rezultatului strâns al alegerilor din Turcia, transmite Reuters.

Mecanismul "circuit breaker" a fost declanşat la 06:55 GMT, imediat după începerea pre-tranzacţionărilor. Tranzacţiile ar urma să fie reluate la 07:30 GMT.

Când tranzacţiile au fost suspendate, sub-indicele bancar înregistra un declin de 9,54%.

Pentru prima dată în 20 de ani de când este la putere, preşedintele în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan va fi obligat să participe la un al doilea tur de scrutin, programat pentru 28 mai, împotriva adversarului său social-democrat, Kemal Kiliçdaroglu, aflat în fruntea unei coaliţii de şase partide de opoziţie.

Turcia: Alegerile, un risc pentru moneda națională, îndiferend de rezultat

Pentru Recep Tayyip Erdogan, aflat la putere de 20 de ani, acest scrutin este plin de riscuri. Este pentru prima dată când șeful statului se confruntă cu un rival serios, Kemal Kiliçdaroglu, candidatul Partidului Republican al Poporului (CHP) și șeful unei alianțe de șase partide de opoziție.

"Sondajele recente indică o cursă strânsă între Erdogan și Kilicdaroglu, candidatul opoziției, cu șanse mari de a ieși învingător în primul tur de scrutin”, spune Charles-Henry Monchau, director de investiții la Banque Syz.

Pe frontul economic, există două linii de atac foarte diferite, viitorul lirei turcești, moneda națională, fiind erodat de ani de zile de rate scăzute ale dobânzii. Pentru că Erdogan a dus o politică cel puțin contra-intuitivă, în fața unei inflații galopante.

"Moneda țării nu a fost niciodată atât de slabă în raport cu dolarul, mai ales în contextul unei politici monetare prea flexibile, al dezechilibrelor de cont curent și al preocupărilor legate de alegerile prezidențiale", a comentat John Plassard de la Mirabaud.

Deși în scădere, inflația a atins peste 44% în aprilie, după ce în octombrie a înregistrat un record absolut, de peste 85%. "Este posibil ca inflația din Turcia să fie mult mai mare decât spun cifrele oficiale. Independența Turkstat, agenția de statistică, este foarte discutabilă. Iar dacă ne uităm la inflația din Istanbul, care este publicată de camera de comerț locală, aceasta este cu 20 până la 30 de puncte procentuale mai mare decât datele naționale oficiale", explică Guillaume Tresca, de la Generali Insurance Asset Management. Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența -0.0011
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.786
Diferența -0.0011
Zi precendentă 4.7871
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 469580.69RON
1 ETH = 16650.30RON
1 LTC = 518.80RON
1 XRP = 11.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel