Bursa de la București închide ziua într-un ton pesimist

DCBusiness Team |
Data publicării:
Bursa închide în scădere
Bursa închide în scădere

Bursa de Valori Bucureşti a închis luni în scădere, iar indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o depreciere de 0,12%, până la 9.234,57 puncte.

Valoarea totală a tranzacţiilor a urcat la 26,57 milioane de lei (5,616 milioane de euro), de 19 milioane de lei (4,01 milioane de euro) în şedinţa anterioară.

BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a pierdut 0,12% din valoare, la fel ca şi BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi.

Indicele BET, evoluție optimistă în primele tranzacții la BVB

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o scădere de 0,14%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,08%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o depreciere de 0,43%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Electrica au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 11,264 milioane de lei, urmate de titlurile Nuclearelectrica (5,277 milioane lei lei) şi Banca Transilvania (3,397 milioane lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Transilvania Construcţii, care s-au apreciat cu 13,51%, TMK Artrom (+2,34%) şi Turism Felix (+2,19%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Romcarbon (-3,65%), Oil Terminal (-1,92%) şi SIF Banat-Crişana (-1,74%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 504915.30RON
1 ETH = 15635.86RON
1 LTC = 570.38RON
1 XRP = 15.16RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel