Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis pe "verde" şedinţa de tranzacţionare de joi, cu o valoare a schimburilor de 24,563 milioane de lei (4,939 milioane de euro).
Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,10%, până la 12.248,65 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere cu 0,09%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat un avans de 0,13%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a crescut cu 0,24%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis şedinţa în urcare cu 0,22%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat o apreciere de 0,33%.
De asemenea, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis în creştere cu 0,60%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondul Proprietatea, cu 3,412 milioane de lei, urmate de titlurile Nuclearelectrica, care au generat schimburi în valoare de 2,937 milioane de lei, şi de cele ale OMV Petrom, cu 1,886 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Carbochim (+14,81%), Condmag (+11,11%) şi Comelf (+7,89%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-5,22%), Altur (-2%) şi Turbomecanica (-1,63%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.