Bursa de la Bucureşti, semnal pozitiv la început de săptămână

DCBusiness Team |
Data publicării:
Investitii la bursa
Investitii la bursa

Bursa de la Bucureşti a deschis pe verde şedinţa de luni.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de luni, pe toţi indicii, cu tranzacţii de 4,255 milioane lei (860.333 euro), efectuate în primele 35 de minute după începerea operaţiunilor.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, a urcat cu 0,79%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,71%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o creştere de 0,80%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a câştigat 0,71%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor era în creştere cu 1,24%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a urcat cu 0,37%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era pe puls cu 0,83%.

Potrivit informaţiilor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Purcari Wineries (+6,87%), Turbomecanica (+3,33%) şi Transilvania Investments Alliance (+2,86%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile UAMT (-14,78%), Aerostar (-7,14) şi Rompetrol Rafinare (-5,26%), transmite Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9741
USD
Azi 4.8373
Diferența 0.0605
Zi precendentă 4.7768
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.8373 RON
GBP flag1 GBP = 5.9967 RON
CHF flag1 CHF = 5.3185 RON
AUD flag1 AUD = 3.0067 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3594 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4246 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 412.9649 RON
Monede Crypto
1 BTC = 474515.67RON
1 ETH = 17523.89RON
1 LTC = 554.55RON
1 XRP = 11.52RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17031.701.86%
BET-BK3178.151.22%
BET-EF923.801.91%
BET-FI61732.64-0.46%
BET-NG1218.511.62%
BET-TR37557.741.86%
BET-TRN36506.071.86%
BET-XT1466.891.52%
BET-XT-TR3179.861.52%
BET-XT-TRN3097.381.52%
BETAeRO885.891.19%
BETPlus2519.201.86%
RTL37934.681.89%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel