Bursa de la București, rulaj de 43,4 milioane de lei

Matei Ion |
Data publicării:
Bursa a închis ziua pe roșu
Bursa a închis ziua pe roșu

Bursa de Valori Bucureşti a închis pe "verde" pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, valoarea tranzacţiilor fiind de 43,4 milioane de lei (8,91 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,21%, până la 9.553,28 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere similară.

În acelaşi timp, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,23%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis pe plus cu 0,03%.

De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,17%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere de 0,19%.


Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 5,14 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom - cu 3,89 milioane de lei, şi de cele ale Fondului Proprietatea, cu 2,09 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile COS Târgovişte, în creştere cu 14,93%, Impact Developer & Contractor (+7,14%) şi Rompetrol Rafinare (+5,13%).

În schimb, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Altur (-10,17%), Armătura (-8,33%) şi Prefab (-6,25%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 372796.70RON
1 ETH = 7011.11RON
1 LTC = 333.95RON
1 XRP = 9.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel