Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,64%, până la 12.142,91 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere tot de 0,64%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 0,65%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a avut o creştere de 0,59%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa cu un avans de 0,51%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 1,25%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a majorat cu 0,12%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 9,255 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 4,397 milioane de lei, şi BRD-Groupe Societe Generale, cu 2,755 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile COMCM Constanţa (+8,11%), Şantierul Naval Orşova (+6,38%) şi Electromagnetica (+3,82%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Romcab (-10,75%), SIF Hoteluri (-9,41%) şi Condmag (-7,14%).
Citește și: Goldman Sachs: 2022, cel mai prost an din istorie pentru fondurile speculative
Experții în strategii ai băncii americane Goldman Sachs au lansat un nou avertisment.
Analiștii băncii americane Goldman Sachs au definit începutul anului 2022 drept cea mai proastă perioadă din istoria industriei fondurilor speculative, relatează Bloomberg.
"Scăderea bruscă a pieței bursiere și performanța slabă a celor mai populare poziții lungi au făcut din începutul de an cea mai proastă perioadă din istorie din punctul de vedere al andamentelor fondurilor speculative", au precizat specialiștii Goldman într-o notă. "În ultimele luni, fondurile speculative au accelerat reducerea efectului de levier și au renunțat la acțiuni în creștere, manevre pe care le-au demarat în urmă cu câteva trimestre.
La închiderea ședinței de tranzacționare de vineri, 20 mai, indicele compozit NASDAQ Composite high-tech a scăzut cu aproape 30% față de maximele din noiembrie. Mai mult de o treime din pozițiile combinate ale fondurilor speculative de pe lista VIP a Goldman Sachs (799 de fonduri speculative cu active totale de 2.400 de miliarde de dolari la începutul celui de-al doilea trimestru) se află în sectorul IT. Potrivit datelor HFR citate de Goldman Sachs, aceste fonduri speculative au înregistrat, în acest an, o pierdere medie de 9%.
Titlurile din sectorul tehnologic au fost cele mai afectate de vânzările din 2022 cauzate de înăsprirea politicii monetare a Rezervei Federale americane, care a majorat dintr-un foc rata dobânzii de referință cu 0,5p la 0,75-1% în luna mai. Rate mai mari ale dobânzilor înseamnă o reducere mai mare a valorii actualizate a câștigurilor viitoare, ceea ce afectează acțiunile de creștere cu cele mai mari evaluări, inclusiv acțiunile tehnologice, și sporește valoarea acțiunilor ieftine sau așa-numitele acțiuni de valoare. Citește mia mult AICI
Citește și: Coșmarul piețelor mondiale va continua, confirmă două bănci americane
Două bănci importante se așteaptă ca piețele bursiere americane și, implicit, cele mondiale, să rămână și pe mai departe în suferință, după ce indicii de referință au înregistrat cele mai mari pierderi pe timpul unei zile din ultimii doi ani.
Barclays, îngrijorată de câștigurile companiilor
În ultimul lor raport, strategii băncii Barclays afirmă că marjele corporatiste americane și profiturile lor viitoare rămân sub presiunea mai multor factori, de la severitatea măsurilor anti-COVID luate de China, la războiul din Ucraina și poziția pesimistă a Rezervei Federale americane. "Având în vedere numeroșii catalizatori negativi pe termen scurt pentru SPX, considerăm că riscurile rămân ferm orientate în jos", au spus experții americani referindu-se la S&P 500.
Potrivit Barclays, una dintre principalele piedici pentru indice au fost rezultatele dezamăgitoare publicate în actualul sezon al rezultatelor de către grupul FAANG (Meta Platforms, Apple, Amazon.com, Netflix și Alphabet). Rezultatele slabe au fost cea mai mare contribuție negativă la indicele general din ultimii șapte ani. Citește mai mult AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.