Bursa de la Bucureşti a revenit pe creştere în şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la aproximativ 66,3 milioane de lei (13,3 milioane euro).
Cele mai lichide titluri pe piaţa reglementată au fost ale Băncii Transilvania, cu schimburi de 17 milioane de lei, urmate de acţiunile Hidroelectrica, cu aproape 7 milioane de lei, şi ale Romgaz - 3 milioane de lei.
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,43%, până la 17.538,02 puncte.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în urcare cu 0,40%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 0,44%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,07%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat un avans de 0,23%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,75%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,82%.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Romcab (+6,31%), Impact Developer&Contractor (+4,61%) şi UCM Reşiţa (+4,42%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Condmag (-6,25%), Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-5,45%) şi Electroaparataj (-4,44%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.