Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor a urcat la 57,96 milioane de lei (11,72 milioane euro). Indicele principal BET s-a depreciat cu 2,56%, până la 10.808,37 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere de 2,53%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat un declin tot cu 2,53%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 2,55%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în coborâre cu 2,62%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 2,51%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat o scădere de 1,97%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, cu 10,04 milioane de lei, urmate de titlurile Romgaz, care au generat schimburi în valoare de 3,61 milioane de lei, şi cele ale OMV Petrom, cu 3,02 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Comcm Constanţa (+14,4%), Ropharma (+2,70%) şi Artego (+2,38%). Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Armătura (-14,84%), Uztel (-11,76%) şi Mecanică Fină (-11,33%).
Vezi şi: Evoluţii financiar-bancare şi bursiere. Cifrele zilei de pe pieţe, 23 septembrie
Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de vineri în scădere, din cauza temerilor privind declinul economiei, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,40%, ajungând la valoarea de 29.955,65 puncte, în scădere cu 121,03 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,82%, ajungând la valoarea de 3.727,14 puncte, în scădere cu 30,85 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 1,03%, ajungând la valoarea de 10.952,69 puncte, în scădere cu 114,11 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de vineri în scădere cu 1,62%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.043,38 puncte, în scădere cu 116,14 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de vineri în scădere cu 0,94%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 12.413,56 puncte, în scădere cu 118,07 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de vineri în scădere cu 0,78%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.872,37 puncte, în scădere cu 46,13 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de luni este de 416,58 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de un curs de 411,10 forinţi, vineri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 406,29 forinţi, în creştere faţă de un curs de 406,17 forinţi, vineri, iar un leu românesc este cotat la 82,17 forinţi, în scădere faţă de un curs de 82,19 forinţi, vineri.
Tokyo - Bursa japoneză este închisă vineri datorită unei sărbători publice, transmite Kyodo.
Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 1,81%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.290 puncte, în scădere cu 42,31 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de vineri în scădere cu 0,66%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 3.088,37 puncte, în scădere cu 20,54 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Hong Kong - Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 1,18%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 17.933,27 puncte, în scădere cu 214,68 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 1,1%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.227,10 puncte, în scădere cu 35,97 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.