Bursa de la Bucureşti a închis în scădere prima zi a săptămânii

Mara Ivan |
Data publicării:
Un început de săptămână nesigur
Un început de săptămână nesigur

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 22,6 milioane de lei (4,6 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,44%, până la 10.827,84 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un declin de 0,41%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe minus cu 0,40%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a urcat cu 0,51%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,2%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat o scădere cu 1,36%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,39%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Romgaz, cu 2,8 milioane de lei, titlurile Banca Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 2,2 milioane de lei, şi cele ale Fondului Proprietatea - 2,1 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Societăţii de Construcţii Napoca (+14%), Şantierului Naval Orşova (+9,21%) şi Turism, Felix (+6,06%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UCM Reşiţa (-14,81%), Socep (-7,95%) şi Romgaz (-3,39%). 

Citește și Veste proastă pentru români! O nouă creştere pentru ROBOR!

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut luni la 8,19% pe an, de la 8,18% pe an, vineri, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 8,30% pe an, de la 8,29% pe an anterior, iar ROBOR la 12 luni a rămas la nivelul de vineri, de 8,41% pe an.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 4,06% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 2,65%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19/2019 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare. 

Citește și Prognoză sumbră a BNR: Falimente și concedieri

În raport se mai apreciază că totodată, dinamica anuală de două cifre a câștigului salarial mediu brut nominal s-a cvasi-plafonat în ultimele luni, mărindu-și implicit ecartul negativ față de dinamica inflației, evoluție acompaniată însă de o nouă accelerare a creșterii în termeni anuali a costului unitar cu forța de muncă din industrie, ca efect al accentuării considerabile a pierderilor de productivitate, pe fondul crizei energetice ce afectează activitatea industrială autohtonă și pe cea a partenerilor comerciali.

În același timp, s-a remarcat că cele mai recente sondaje de specialitate indică o scădere ușoară a deficitului de forță de muncă raportat de companii, după creșterea neîntreruptă consemnată de la finele anului 2020, precum și o relativă slăbire a intențiilor de angajare pe orizontul apropiat de timp, în contextul costurilor extrem de ridicate cu energia și al incertitudinilor generate de războiul din Ucraina și de sancțiunile tot mai severe asociate, cu impact inclusiv asupra cererii. Această conjunctură – implicând o probabilă atenuare a gradului de tensionare a pieței muncii în semestrul II din acest an –, este de natură să frâneze creșterea dinamicii salariilor în viitorul apropiat, chiar și în condițiile actualelor rate mai înalte ale inflației, au susținut mai mulți membri ai Consiliului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415561.04RON
1 ETH = 7926.01RON
1 LTC = 383.10RON
1 XRP = 10.17RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17445.560.08%
BET-BK3260.020.07%
BET-EF949.390.02%
BET-FI60575.83-0.03%
BET-NG1260.120.00%
BET-TR38470.370.08%
BET-TRN37393.080.08%
BET-XT1492.970.06%
BET-XT-TR3236.350.06%
BET-XT-TRN3152.470.06%
BETAeRO841.190.37%
BETPlus2570.620.04%
RTL38929.200.05%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel