Bursa de la Bucureşti a închis în scădere. Cele mai tranzacționate, acțiunile OMV Petrom

Delia Gheață |
Data publicării:
Grafic
Grafic

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de miercuri, iar valoarea schimburilor s-a situat la 20,38 milioane de lei (4,1 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,38%, până la 12.266,61 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere cu 0,35%.

În acelaşi timp, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat un declin de 0,29%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,32%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis şedinţa în coborâre cu 0,58%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat o depreciere de 0,36%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,4%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 2,63 milioane de lei, urmate de titlurile Nuclearelectrica - 1,76 milioane de lei şi de cele ale Băncii Transilvania - 1,6 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Carbochim (+14,67%), Societatea de Construcţii Napoca (+4,76%) şi Prebet (+2,80%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UAMT (-14,87%), Romcarbon (-8,93%) şi Conpet (-7,52%). 

Scădere puternică pe bursele europene. Piețele cuprinse de panică

Bursele europene au încheiat în scădere sesiunea de tranzacționare de miercuri, în timp ce Wall Street a fost de asemenea pe roșu, pe fondul creșterii îngrijorărilor legate de o posibilă incapacitate de plată a SUA.

La Paris, indicele CAC 40 a terminat în scădere cu 1,70%, coborând la 7.253,46 puncte, ceea ce a însemnat a treia ședință consecutivă pe minus. Cotația britanică Footsie a cedat 1,75%, cea germană Dax 1,92%. Indicele EuroStoxx 50, FTSEurofirst 300 și Stoxx 600 au scăzut fiecare cu 1,81%.

La ora închiderii în Europa, Dow Jones a scăzut cu 0,78%, Standard & Poor's 500 cu 0,84%, iar Nasdaq cu 0,89%, toți cei trei indici îndreptându-se spre a doua ședință consecutivă de scădere. Toate principalele sectoare ale indicelui S&P-500 sunt pe roșu, cu cele mai accentuate scăderi în sectoarele sensibile din punct de vedere economic, precum cel financiar (-1,33%) și cel industrial (-1,06%). Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7511
Diferența -0.0032
Zi precendentă 4.7543
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.7511 RON
GBP flag1 GBP = 6.0054 RON
CHF flag1 CHF = 5.2851 RON
AUD flag1 AUD = 3.0237 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3422 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0318 RON
NOK flag1 NOK = 0.4279 RON
SEK flag1 SEK = 0.4464 RON
XAU flag1 XAU = 448.4343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 451082.88RON
1 ETH = 12698.74RON
1 LTC = 586.14RON
1 XRP = 11.69RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17450.67-0.42%
BET-BK3302.05-0.18%
BET-EF951.78-0.46%
BET-FI61985.76-0.29%
BET-NG1274.50-0.37%
BET-TR38481.64-0.42%
BET-TRN37404.03-0.42%
BET-XT1498.98-0.38%
BET-XT-TR3249.41-0.38%
BET-XT-TRN3165.15-0.38%
BETAeRO866.77-0.17%
BETPlus2575.02-0.42%
RTL38859.94-0.41%

Comunicate de presa

Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg
Turiști / Foto: Freepik

Avertizare de călătorie: Grevă naţională în Belgia

Posibile perturbări ale transportului public...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel