Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de miercuri

DCBusiness Team |
Data publicării:

Informaţiile zilei de la bursă. 

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de miercuri, cu o valoare a tranzacţiilor de 229 milioane de lei (46,49 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,25%, până la 12.476,59 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat un avans de 0,22%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în creştere cu 0,26%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI s-a apreciat cu 0,57%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în creştere cu 0,19%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat un avans de 0,19%.

Pe de altă parte, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis în scădere cu 0,40%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 5,08 milioane de lei, urmate de cele ale Fondului Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 3,46 milioane de lei, şi de titlurile Romgaz - 3,19 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Promateris, care s-au apreciat cu 8,33%, urmate de cele ale Turism Felix (+2,84%) şi Alro (+2,27%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UCM Reşiţa (-14,77%), Dafora (-6,49%) şi Electroargeş (-3,85%). 

 

Citeşte şi: Grâul românesc ar putea fi tranzacţionat la bursa de la Chicago

 

Operatorul bursier american CME Group Inc. analizează posibilitatea de a introduce noi contracte futures pe grâu, în ideea de a modifica actualul contract pentru grâul din regiunea Mării Negre din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, informează Bloomberg.

Bursa de la Chicago, una din cele mai mari platforme mondiale de tranzacţionare pentru derivate, a început consultările cu traderii şi brokerii cu privire la introducerea unui contract pentru grâu românesc, au declarat mai multe surse din apropierea acestui dosar. Sursele adaugă că nu a fost luată încă o decizie finală şi este posibil ca la finalul discuţiilor să nu fie introdus un nou produs.

Aceste discuţii vin după ce interesul pentru actualul contract pentru grâul din regiunea Mării Negre, bazat pe preţul grâului rusesc, s-a prăbuşit ca urmare a invadării Ucrainei în februarie. Chiar dacă actualul contract futures este decontat în numerar, mulţi traderi de cereale şi procesatori agricoli au evitat orice tranzacţii care implică produse ruseşti.

Contract bazat pe o estimare de preț

Noul contract pentru grâul românesc ar urma să fie unul decontat în numerar şi bazat pe o estimare de preţ furnizată de S&P Global Platts, au adăugat sursele citate de Bloomberg. Negocierile sunt însă într-o etapă preliminară şi cele mai recente ştiri cu privire la plecarea primei nave încărcate cu cereale din porturile ucrainene ar putea calma îngrijorările participanţilor de pe piaţă care preferă să continue cu actualul contract.

Lansat în 2017 de CME, contractul futures pentru grâul din regiunea Mării Negre a devenit un indicator de referinţă pentru cerealele din regiune până la izbucnirea războiului din Ucraina, însă numărul contractelor încheiate s-a prăbuşit după ce invazia rusească în Ucraina a perturbat livrările de cereale din grânarul Europei. Acest contract este decontat în numerar şi bazat pe o estimare de preţ furnizată de S&P Global Platts pentru grâul rusesc încărcat în portul Novorossiysk.

Nu este pentru prima dată când CME se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveşte contractele futures cu cerealele din regiunea Mării Negre. Bursa de la Chicago a introdus un contract cu livrare fizică în 2012, doar pentru a renunţa la el în 2019, după ce nu a reuşit să genereze interes. Instabilitatea politică din regiunea Mării Negre face încă dificilă lansarea de contracte în regiune. Rusia a invadat Crimeea în 2014 şi acum a lansat un război total împotriva Ucrainei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470298.37RON
1 ETH = 16014.53RON
1 LTC = 487.40RON
1 XRP = 7.30RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel