"Mai nou, acestea se bazează pe informația 'pe surse' că aș fi sesizat organele de urmărire penală cu privire la acțiunile desfășurate de câteva ONG-uri prin care sunt sabotate, de ani de zile, proiectele energetice. Sistematic și pe foarte mulți bani, cu avocați bine plătiți și campanii agresive. În interesul cui, oare? Și pe banii cui, oare? Nu pot confirma și nici infirma formularea unei plângeri penale, pentru că așa prevede legea, dar nimic nu mă poate opri să spun adevărul.
Adevărata știre este că România a investit până acum 4,63 miliarde de lei (!!!) în hidrocentrale blocate de ani de zile: Răstolița (90% finalizată), Surduc-Siriu (89% finalizată), Cornetu-Avrig (95% finalizată), Pașcani (75% finalizată) etc. În total, peste 300MW noi pentru sistemul energetic național, plus toate beneficiile aferente acestor investiții, mai ales protecția împotriva efectelor inundațiilor. Despre ce efecte asupra mediului poate fi vorba pentru investiții care sunt atât de aproape de finalizare?
Plus proiectul strategic Neptun Deep din Marea Neagră, de 4 miliarde de euro, care va dubla producția de gaz românesc, va genera dezvoltare și locuri de muncă și va reduce masiv dependența europeană față de gazul rusesc. Ce au în comun toate aceste investiții? Sunt atacate și blocate la fiecare pas, la fiecare procedură, la fiecare acord/aviz sau ordin de ministru, de câteva organizații.
Prin aceste investiții, energia României ar fi fost astăzi mai sigură și mai ieftină. Am fi avut mii de noi locuri de muncă și o industrie mai competitivă. Dar vă promit că nu ne lăsăm până când nu vom finaliza aceste investiții. Nu sunt proiectele 'lui Ceaușescu', după cum afirmă unii. Sunt proiectele pe care vrem să le lăsăm moștenire generațiilor viitoare, pentru o Românie independentă energetic, puternică, fără influențe din Est.
Respectăm și susținem rolul societății civile și toate demersurile de bună-credință. Dar nu putem accepta vreodată acțiunile contrare interesului românilor, servind interesele celor care ne vor răul. Cei care încalcă legea trebuie să răspundă exemplar. Toate presiunile, amenințările și campaniile negative nu ne intimidează, ne motivează. Iar adevărul și dreptatea înving întotdeauna, mai devreme sau mai târziu. România trebuie să fie independentă și sigură în și prin sectorul energetic, fără să mai depindă vreodată de cei care au folosit energia, decenii la rândul, ca armă de șantaj. Înainte, împreună", transmite ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.