Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a reafirmat angajamentul Guvernului României de a implementa Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în sectorul energetic. Oficialul român a revenit la Bruxelles pentru a discuta cu partenerii europeni și a se asigura că România nu va pierde niciun euro din fondurile alocate prin acest mecanism.
„Acești bani sunt o resursă indispensabilă pentru proiectele pe care le avem, iar noi avem obligația de a-i valorifica. Vom lua toate măsurile necesare, oricât ar fi de grele, pentru a realiza acest obiectiv, atât pentru reformele, cât și pentru investițiile din sectorul energetic românesc”, a transmis Burduja pe Facebook.
Prelungirea tranziției în sectorul cărbunelui
Ministrul Energiei a precizat că va cere prelungirea perioadei de tranziție pentru termocentralele pe cărbune, argumentând că această resursă a fost esențială pentru siguranța energetică a României în ultimii ani.
„Nu am acceptat și nu voi accepta să închidem niciun MW fără să punem în loc o resursă echivalentă de producție de energie în bandă. Cărbunele a fost resursa care ne-a salvat în momentele grele din ultimii ani și rămâne de bază. Trebuie să avem timpul necesar pentru a asigura o tranziție echilibrată, fără șocuri economice și sociale. În joc sunt siguranța energetică a țării și locurile de muncă”, a subliniat Burduja.
Peste un an și jumătate de negocieri
Burduja a explicat că eforturile de a prelungi exploatarea carierelor de cărbune și a termocentralelor de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) au început de peste un an și jumătate la nivelul Guvernului României. În acest scop, s-au desfășurat peste zece misiuni de lucru la Bruxelles.
„Constat că mulți «se pricep», discută din tribună, fluieră sau aplaudă, în funcție de interesele lor mărunte. Eu am fost și voi rămâne consecvent. M-am bazat pe un principiu clar, pe care l-am susținut din debutul mandatului meu: energia României trebuie să fie sigură, accesibilă și curată – în această ordine de priorități”, a declarat ministrul.
Obiectivele României
Sebastian Burduja a admis că negocierile cu Comisia Europeană vor fi dificile, dar a subliniat că este esențial ca România să obțină ajustarea PNRR, renegocierea planului de restructurare al CEO și amendarea legii decarbonizării.
În plus, în cadrul discuțiilor de la Bruxelles, ministrul a precizat că va pune pe agenda oficialilor europeni și problema competitivității Europei, subliniind că obiectivele climatice trebuie să fie echilibrate cu nevoia de a menține competitivitatea economică pe piața globală.
„Avem nevoie de o nouă abordare, de soluții care să asigure un echilibru între obiectivele climatice și nevoia de a rămâne competitivi. Avem nevoie și de interconexiuni care să permită funcționarea integrată a pieței europene de energie. Cu cât economiile europene sunt mai puternice, cu atât obiectivele legate de securitate sunt mai ușor de realizat”, a conchis Burduja.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.