Burcea(ANAT): Situaţia Blue Air reprezintă "cronica unui faliment anunţat"

DCBusiness Team |
Data publicării:
foto: Inquam Photos / Octav Ganea
foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Situaţia actuală a Blue Air reprezintă "cronica unui faliment anunţat", vinovaţii fiind în primul rând acţionarii companiei, care "nu au dat doi bani pe pasageri", a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea.

Potrivit datelor prezentate de Alin Burcea, pierderile suferite de operatorii de turism, care au fost obligaţi să cumpere alte bilete de avion pentru repatrierea turiştilor, sau pentru onorarea contractelor, se ridică la aproximativ 3 milioane de euro.

Oficialul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism consideră că astfel de situaţii pot fi evitate prin înfiinţarea unui fond de garantare a pasagerilor, prin colectarea unei sume mici, de 0,5 euro, pentru fiecare zbor, astfel încât aceştia să fie desbăgubiţi în astfel de situaţii. El consideră că acelaşi tip de fond de garantare ar trebui înfiinţat şi la nivelul agenţiilor de turism pentru ca turiştii să îşi recupereze toţi banii în cazul unui faliment al operatorilor din domeniu.

El a spus că îşi doreşte ca Direcţia Naţională Anticorupţie, sau Corpul de control al prim-ministrului, să efectueze o anchetă în cazul zborurilor anulate de către compania Blue Air.

ANAT îşi doreşte totodată şi modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 2 din 2018, prin care sunt reglementate pachetele de servicii de călătorie, Burcea afirmând că nu este normal ca agenţiile de turism să răspundă pentru un eventual faliment al unei companii aeriene.

AGERPRES: Cine credeţi că este responsabil pentru situaţia de la Blue Air?
Alin Burcea : În primul rînd, principalii vinovaţi sunt acţionarii. Ei ştiu cel mai bine situaţia companiei şi singurul mod în care au acţionat a fost crearea unei noi companii în 2021, Hello Jet. Se dorea, probabil, preluarea activităţii Blue Air pe această nouă companie, ori, dacă te pregăteşti să faci acest lucru, este clar că ştiai foarte clar ce se întâmplă la Blue Air. În opinia mea, este strigător la cer faptul că au ştiut ce se întâmplă, au mai făcut o companie, dar nu au dat doi bani pe pasagerii care vor pierde bani.

De asemenea, statul este la fel de vinovat, dacă nu chiar mai vinovat. Statul are doi reprezentanţi în Consiliul de Administraţie, care s-au bucurat să câştige sume importante pentru participarea la şedinţe, dar care nu au acţionat în niciun fel. Ministerul Mediului a luat măsuri corecte, dar, pe fond, nu i-a interesat ce se întâmplă cu pasagerii, pe modelul "nu este problema lor". Din păcate, aceasta este abordarea guvernamentală, "nu este problema mea". Deci, statul a ştiut ce se întâmplă, ministrul Grindeanu (ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, n.r) a ştiut, dar nu au acţionat în niciun fel... Noi dorim un control al Corpului de control al prim-ministrului, sau al DNA, în problema Blue Air, pentru că sunt foarte încurcate lucrurile acolo şi sunt convins că vom afla lucruri interesante. De fapt, vorbim despre 'Cronica unui faliment anunţat'.

AGERPRES: Credeţi că se vor recupera pierderile, credeţi că Blue Air îşi va reveni?
Alin Burcea: Pierderile nu se vor recupera, pentru că nu au de unde. Nu există nicio garanţie, niciun fond de unde să se poată recupera banii. Nici agenţiile, care au mai cumpărat odată biletele, nu au de unde recupera banii. Pe de altă parte, este greu de crezut că Blue Air îşi poate reveni. Nu au bani, nu au personal, şi, după tot ceea ce s-a întâmplat, nu cred că vor mai avea şi clienţi. Noi le dorim tot binele din lume, dar sunt sceptic.

AGERPRES: Am văzut că agenţiile s-au preocupat şi şi-au adus turiştii înapoi, pe banii lor. Puteţi estima care au fost pierderile în acest caz?
Alin Burcea: Da, toţi au făcut asta, toate agenţiile, am avut grijă de turişti. În fond, noi trăim de pe urma lor şi trebuie să avem grijă de ei. Cei care au fost însă pe cont propriu au cam rămas pe unde erau. Estimez că agenţiile de turism au pierdut undeva pe la 3 milioane de euro. Salutară intervenţia Guvernului cu repatrierea, ne-am coordonat cam târziu, dar am adus înapoi tot ce se putea. Trebuie să facem un comandament în acest sens, să stabilim reguli de lucru, ca la armată, şi să fim pregătiţi să acţionăm împreună, dacă se mai întâmplă aşa ceva. Oricum, felicitări premierului Ciucă pentru abordare.

AGERPRES: Cum se pot preîntâmpina aceste situaţii în viitor, sau, se pot evita astfel de situaţii?
Alin Burcea: În primul rând, trebuie schimbată abordarea companiilor aeriene. Ele cred că sunt deasupra legilor şi nu garantează nimănui nimic. Noi, agenţiile, ca să emitem bilete IATA, avem garanţii de zeci, sute de mii de euro, milioane, că le plătim biletele. Companiile aeriene nu garantează nimănui banii încasaţi, ei sunt deasupra tuturor, nu răspund în faţa nimănui. Aţi văzut ce haos a fost în acest an, companiile au anulat zboruri când şi cum au vrut, chiar şi când turiştii veniseră la aeroport, au întârziat cât au dorit şi nimeni nu i-a tras la răspundere. Ei bine, eu cred că a sosit momentul să răspundă.

Agerpres: Cum se poate face acest lucru?
Alin Burcea: Cred că trebuie să facem, prin lege, un fond de garantare a zborurilor. Fiecare aeroport să colecteze o sumă infimă de 0,5 euro per pasager de la toate companiile care aterizează în România, să creăm un fond pentru despăgubirea pasagerilor şi a turiştilor, în cazul în care situaţia Blue Air se va repeta. Dacă banii se vor strânge la FNGCIMM (n.r.- Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri) sau ANPC Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor n.r) nu e decizia noastră, dar cu un mecanism pregătit şi exersat asemenea situaţii pot fi prevenite.

AGERPRES: Problema asigurărilor pare să devină din ce în ce mai importantă. Care este situaţia asigurărilor la agenţiile de turism?
Alin Burcea: La agenţiile de turism treaba este reglementată prin OG 2/2018, dar considerăm că nu este etică. De ce să răspund financiar, eu, companie de turism, dacă dă faliment compania aeriană? Nu este corect, dar, aşa după cum am spus, ei se consideră deasupra tuturor. La agenţii, există o asigurare de insolvenţă şi faliment, care este însă nefuncţională. În aceşti trei ani, am avut o singură situaţie de insolvenţă, agenţia Soley. Ei aveau o poliţa de la un IFN, de 200.000 euro, deşi ministerul a spus că nu acceptă poliţe IFN. Şi se pare că acest IFN nu vrea să plătească. Cineva de la minister va trebui să răspundă pentru că au acceptat poliţe IFN. Oricum, paguba este de 450.000 euro, deci poliţa IFN tot nu acoperă paguba. Acest instrument, asigurarea, trebuie schimbat cu un alt instrument, Fondul de garantare, despre care ANAT vorbeşte de opt ani, dar degeaba. I-am spus şi scris şi domnului ministru Cadariu (ministrul Antreprenoriatului şi Turismului n.r), dar cam tot degeaba. A fost o prima întâlnire, după insolvenţa Soley Tour, cu specialiştii de la minister, pe tema Fondului de garantare. Sper să ducem treaba până la capăt. Pe baza Fondului de garantare, turiştii păgubiţi îşi recuperează toţi banii!

În plus de asta, am mai solicitat ministerului să îmbunătăţim şi OG 2/2018, care trebuie modernizată şi adusă la zi, în funcţie de noile realităţi. Nu este normal ca agenţia de turism, care câştigă, totuşi, doar un comision, să răspundă 100% pentru tot. Trebuie un nou sistem, modern şi eficient, de asigurare a turiştilor şi pasagerilor. Acum este momentul să acţionăm.

***

Blue Air Aviation a anunţat marţi, 6 septembrie, că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, care pune compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.

În acest context, Executivul a aprobat alocarea sumei de 5 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor în vederea aducerii românilor blocaţi pe aeroporturi din străinătate ca urmare a anulării zborurilor de către compania Blue Air.

Deşi Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat miercuri, 7 septembrie, că a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, operatorul aerian low-cost a anunţat vineri că va relua zborurile abia din 10 octombrie, precizând că pentru moment nu dispune de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.

Agenţiile de turism din România au fost nevoite să intervină şi să cumpere alte bilete de avion pentru aducerea turiştilor în ţară în urma deciziei companiei Blue Air de a suspenda zborurile. Totodată, TAROM a efectuat mai multe curse internaţionale, pentru repatrierea turiştilor.

Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziţia cetăţenilor români aflaţi în străinătate, afectaţi de anularea recentă a zborurilor companiei Blue Air, două numere de telefon la care aceştia îşi pot notifica situaţia, pentru a solicita sprijin în vederea repatrierii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 472697.79RON
1 ETH = 15907.44RON
1 LTC = 440.61RON
1 XRP = 7.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel