Bundesbank speră că vara va impulsiona economia Germaniei

Mara Ivan |
Data publicării:
Se speră într-o creștere solidă
Se speră într-o creștere solidă

Economia germană ar urma să cunoască o relansare rapidă şi generalizată în lunile de vară, după ce în primăvară a înregistrat o contracţie fără precedent, însă pentru o redresare completă ar putea fi nevoie de un vaccin contra noului coronavirus, a apreciat luni Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), transmite Reuters.

Prima economie europeană s-a contractat cu 10,1% în primul trimestru, însă, între timp şi-a revenit treptat graţie unei încetiniri a propagării coronavirusului, a ridicării majorităţii măsurilor de izolare şi a repornirii companiilor.

"Relansarea clară şi generalizată a performanţelor macroeconomice, care a început după punctul de minim atins în aprilie, va continua. Economia germană ar urma să înregistreze o creştere solidă în vara lui 2020", se arată în raportul lunar de conjunctură publicat luni de Bundesbank.

Consumul privat ar urma să aibă o "contribuţie solidă" la revenirea economică în timp ce investiţiile în industrie şi bunuri de capital vor fi de asemenea esenţiale, adaugă Bundesbank, care anterior a prognozat o scădere de 7,1% a Produsului Intern Brut pe ansamblul acestui an.

Citește și Coronavirus. China are VACCINUL. Teste comune cu Rusia

Cu toate acestea, Banca Centrală a Germaniei avertizează că pandemia de coronavirus nu este încă sub control la nivel mondial, ceea ce va avea un impact negativ asupra exporturilor şi producţiei industriale a Germaniei.

"Acest lucru riscă să devină un obstacol în calea unei reveniri complete a cererii pentru produsele industriale germane. Atâta timp cât o soluţie medicală eficace, precum un vaccin, nu va fi disponibilă, activitatea economică în anumite industrii va rămâne limitată", apreciază Bundesbank.

Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, Germania este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una din primele trei destinaţii pentru 22 de state membre. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414875.53RON
1 ETH = 7847.64RON
1 LTC = 376.22RON
1 XRP = 9.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17424.420.29%
BET-BK3252.590.18%
BET-EF948.650.28%
BET-FI60318.82-0.46%
BET-NG1258.430.35%
BET-TR38423.760.29%
BET-TRN37347.770.29%
BET-XT1490.850.20%
BET-XT-TR3231.750.20%
BET-XT-TRN3147.990.20%
BETAeRO851.201.06%
BETPlus2568.730.27%
RTL38892.690.29%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel