Bulgaria vrea să dea lovitura în turism. Și are mari șanse

Mara Ivan |
Data publicării:
Pe litoral
Pe litoral

Datele de până acum arată că, într-adevăr, Bulgaria nu se laudă degeaba. 

Bulgaria înregistrează în acest moment cu peste 30% mai multe rezervări faţă de anul trecut, iar veniturile sunt în creştere cu 50%, fiind aşteptaţi 13 milioane de vizitatori străini în 2023, a anunţat Rumen Draganov, director în cadrul Institutului pentru Analize şi Evaluări în Turism, transmite Novinite.

În mai, au fost aproximativ 800.000 de turişti străini, iar numărul lor ar urma să ajungă la un milion.

"Dacă încheiem anul cu aproximativ 13 milioane de vizitatori străini în total, vom depăşi nivelul din 2019, când au fost 12,5 milioane. În iarnă, au fost mulţi turişti mulţumiţi, nu doar pe segmentul sporturilor de iarnă şi spa, ci şi turismul cultural în zonele istorice urbane, şi alte tipuri - vizitarea prietenilor şi a rudelor. Avem un excedent în domeniul cazării şi continuăm lucrările de construcţii", a declarat Draganov.

Tour-operatorul Zdravka Chimeva susţine că din ce în ce mai mulţi oameni vor să-şi petreacă vacanţa în regiunea Blagoevgrad, fiind în creştere numărul rezervărilor.

"Pentru toţi cei care lucrează în turism, este o gură de aer proaspăt după pandemie. Turiştii vin în număr mare în Bansko, Dobrinishte, Sandanski, Banya, Ognyanovo. Există interes din partea spaniolilor, le place foarte mult în Bulgaria. În Blagoevgrad avem curse dus-întors", preizează Zdravka Chimeva. 

Citește și Vești foarte proaste pentru turismul intern

Vacanţele reprezintă în continuare un răsfăţ pentru români, în condiţiile în care aproape un sfert (23%) dintre aceştia nu au fost în nicio vacanţă în ultimul an şi doar jumătate şi-au permis o vacanţă mai lungă de 4 nopţi, arată un studiu studiu realizat de o agenţie de cercetare de piaţă.

În schimb, 13% dintre respondenţi au declarat că au avut parte chiar de un mix de cel puţin o vacanţă de peste 4 nopţi şi cel puţin o mini-vacanţă de 1-3 nopţi în ultimele 12 luni.

Potrivit studiului, principalele motive pentru care românii merg în vacanţe sunt nevoia de recreere (61%), deconectare (60%) sau distracţie (53%). Jumătate dintre respondenţi (50%) au indicat că vacanţa este un mod de a se răsplăti sau de a avea grijă de ei (47%). Pentru mai multe detalii, AICI

Citește și Plajele de pe litoral sunt la București! Corina Martin: Se duc ”lupte la baionetă”

Noi, operatorii ne pregătim, autoritățile mai puțin. Suntem critici din acest punct de vedere, mai ales că avem în continuare probleme foarte mari legate de plaje. Am traversat în ultimele luni o luptă la baionetă, dacă putem spune așa, cu Administrația Apele Române, cei care, de fapt, gestionează, administrează, practic, plajele de pe litoralul românesc. Atenție! Deși se află pe teritoralul județului Constanța, plajele nu sunt în administrarea primăriilor de pe litoral, așa cum noi spunem de foarte mulți ani că ar fi firesc și așa cum a și fost până în 2006. În 2006, ministrul Mediului de atunci a venit și a luat plajele la București, unde au și rămas. Așa se face că toate deciziile se iau la Ministerul Mediului fără nici o legătură, din păcate, cu Ministerul Turismului. Și ceea ce s-a întâmplat acum, la atâți ani de la acel moment, ne-a dovedit că suntem în același punct mort. Continuarea interviului, AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 464845.90RON
1 ETH = 15708.84RON
1 LTC = 424.47RON
1 XRP = 6.86RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17146.01-0.91%
BET-BK3180.07-1.29%
BET-EF923.96-0.58%
BET-FI60465.38-0.32%
BET-NG1213.91-0.47%
BET-TR37812.62-0.91%
BET-TRN36753.63-0.91%
BET-XT1472.57-0.87%
BET-XT-TR3192.36-0.87%
BET-XT-TRN3109.55-0.87%
BETAeRO913.34-0.92%
BETPlus2537.89-0.87%
RTL38064.63-0.63%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel