Bulgaria şi Croaţia, acceptate în anticamera zonei euro

Matei Ion |
Data publicării:
Bulgaria ne-a luat-o înainte
Bulgaria ne-a luat-o înainte

Bulgaria şi Croaţia au fost acceptate să se alăture ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb-n.r.), o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro, a anunţat vineri Banca Centrală Europeană (BCE), în ceea ce ar urma să fie prima expansiune a zonei euro de după 2015, informează Reuters.

În urma obţinerii aprobării din partea miniştrilor de Finanţe din zona euro şi a oficialilor BCE, Bulgaria şi Croaţia se vor alătura şi uniunii bancare, ceea ce înseamnă că principalele bănci din cele două state est europene vor fi plasate sub directa supervizare a BCE începând din 1 octombrie, a informat BCE într-un comunicat de presă.

Bulgaria şi Croaţia vor trebui să petreacă cel puţin doi ani în ERM-2 înainte de a demara pregătirile practice pentru a se alătura zonei euro, un proces care durează un an în plus, astfel că cel mai devreme în 2023 cele două ţări vor deveni state membre ale zonei euro.

În cei doi ani, Bulgaria şi Croaţia trebuie să urmeze politici economice "sănătoase", să îndeplinească criteriile tehnice de apartenenţă şi să aibă un curs de schimb stabil. Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.

BCE a informat că, în perioada în care vor face parte din ERM-2, cursul de schimb al levei bulgare a fost fixat la 1,95583 leva pentru un euro în timp ce cursul de schimb al kunei croate a fost fixat la 7,53450 kuna pentru un euro.

Ultima extindere a zonei euro datează din 2015, când Lituania a devenit al 19-lea stat membru al blocului monetar. Deşi toate satele membre UE, cu excepţia Danemarcei, sunt obligate să adere la zona euro, puţine ţări fac eforturi serioase pentru a se alătura zonei unice.

În urmă cu doar o lună, BCE a anunţat că nici una din ţările candidate nu îndeplineşte criteriile de aderare. În cazul României, raportul de convergenţă pe 2020 arată că ţara nu îndeplineşte în prezent niciunul dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro, respectiv stabilitatea preţurilor, soliditatea finanţelor publice, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3711
Diferența -0.0134
Zi precendentă 4.3845
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3711 RON
GBP flag1 GBP = 5.8568 RON
CHF flag1 CHF = 5.2912 RON
AUD flag1 AUD = 2.8032 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1575 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4541 RON
XAU flag1 XAU = 465.3708 RON
Monede Crypto
1 BTC = 410648.45RON
1 ETH = 7802.72RON
1 LTC = 371.06RON
1 XRP = 9.73RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17435.680.15%
BET-BK3245.37-0.03%
BET-EF950.620.27%
BET-FI61416.571.13%
BET-NG1263.800.47%
BET-TR38448.600.15%
BET-TRN37371.910.15%
BET-XT1493.500.21%
BET-XT-TR3237.520.21%
BET-XT-TRN3153.600.21%
BETAeRO842.53-0.55%
BETPlus2569.340.15%
RTL38925.000.17%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel